Lecția de religie

Vina de a fi creștin (II)



Lecția de religie: Vina de a fi creștin (II)
Lecția de religie: Vina de a fi creștin (II)

Iată, vă scriem aceste lucruri ca unor oameni care le cunosc; căci nu există un colț de pământ pe lumea aceasta unde să nu se fi auzit de încercările prin care trecem. Dar nici să nu credeți că vi le spunem ca să vă învățăm ori să vă cerem milă. Știm că nu ne-ați putea uita nicicând, după cum nici o mamă nu uită pe copiii purtați în pântecele ei. Facem acest lucru mai mult cu gândul la cei apăsați de dureri și care găsesc de obicei puțină ușurare prin gemetele lor. Căci am putea zice că descărcăm și noi astfel ceva din greul tristeții prin aceea că vă împărtășim cu drag multele noastre supărări. Poate vă veți hotărî odată și voi să vă rugați mai fierbinte pentru noi, cerând lui Dumnezeu să Se împace cu noi.
Căci dacă ar fi numai pe noi această obidă apăsătoare, ne-am fi hotărât s-o ascundem în tăcere și să ne bucurăm singuri, știind că suferim pentru Hristos, căci, cum spunea Apostolul, nu sunt vrednice a sta în cumpănă suferințele veacului acestuia cu mărirea viitoare, care ni se va arăta. Acum însă ne este teamă să nu se întindă și mai mult această nenorocire, cum se întinde pârjolul focului prin materia inflamabilă, care, după ce a mistuit în vecini, se aruncă și mai departe, într-adevăr pecinginea ereziei se întinde tot mai departe și ne temem că, după ce va înghiți Bisericile noastre, va trece și în partea sănătoasă a diocezelor voastre. Poate că noi am fost lăsați cei dintâi pradă dinților fioroși ai dușmanilor lui Dumnezeu, pentru că la noi vor fi fost prea mari păcate. Sau poate, mai probabil, de aceea ne încearcă pe noi mai întâi dușmanul nostru al tuturora pentru că la noi s-a început prima oară să se vestească împărăția lui Dumnezeu și de aici a pornit apoi peste tot pământul, de aceea a ajuns acum ca și sămânța apostaziei să înceapă tot din aceste părți, iar de aici să pornească apoi mai departe. Căci are de gând să aducă întunericul răutății și peste cei luminați de lumina cunoștinței lui Hristos.
Priviți, deci, cu adevărat ucenici ai lui Hristos ce sunteți, suferințele noastre ca și cum ar fi și ale voastre. Căci nu pentru bani sau pentru onoruri sau pentru alte bunuri pământești se duce acest război împotriva noastră, ci pentru avutul nostru obștesc, pentru comoara credinței celei adevărate lăsate de Părinți, pentru asta stăm noi și azi pe câmpul de luptă. Luați, dar, parte la durerea noastră, o, iubitorilor de prietenie, întrucât e drept că la noi s-a închis gura celor drepți, dar au rămas slobode limbile nerușinate ale celor ce gângăvesc nedreptăți împotriva lui Dumnezeu. Stâlpii și întăririle adevărului au fost dați la o parte, iar noi (peste care se trece cu dispreț din cauza păcătoșeniei noastre) n-avem voie să grăim deschis. Luptați, dar, și pentru alte popoare și nu vă uitați numai la situația voastră, ca unii care spuneți că sunteți bine adăpostiți de aceste furtuni în golfurile voastre, pe care darul lui Dumnezeu vi le-a apărat până acum de furia acestor lucruri necurate!
Urmările nefaste ale ereziei și ale dezbinării
Dați mână de ajutor și Bisericilor bântuite de furtună, pentru ca să nu naufragieze duhovnicește singure și părăsite de toți! Deplângeți-ne pentru că Cel Unul-Născut e defăimat și nu se află nimeni care să-I ia apărarea! Duhul Sfânt e disprețuit și cel care ar putea să înfrângă pe hulitori e alungat. Închinarea la mai mulți dumnezei s-a întărit. După părerea ereticilor, există un Dumnezeu mare și unul mic. Prin cuvântul „Fiu” nu s-ar înțelege, zic ei, o ființă deopotrivă cu Tatăl, ci una mai mică, iar Duhul Sfânt – după ei – nu ține nici El de desăvârșirea Treimii și nu ține în nici un fel de dumnezeire, ci ar fi doar una dintre făpturile aduse de Tatăl ori de Fiul, așa, fără temei și la întâmplare. „Cine va da capului meu apă și ochilor mei izvor de lacrimi”, ca să deplâng multe zile acest popor, care, prin aceste nelegiuite învățături, a căzut în stricăciune? Urechile oamenilor simpli au fost amăgite și obișnuite cu nelegiuirile ereziei. Copiii Bisericii sunt educați cu învățături stricate. Ce trebuie să facem? Ereticii botează, dau muribunzilor merindea pentru drumul veșniciei, vizitează pe bolnavi, mângâie pe cei în suferință și în lipsuri, dau ajutor de tot felul și împart darul Sfintelor Taine. Prin toate acestea ei o duc bine cu poporul, așa că, în scurtă vreme, chiar de ni s-ar da libertate, n-ar mai fi nici o nădejde ca pe cei prinși în această iluzie să-i mai putem întoarce din nou la calea adevărului.
De aceea am fost nevoiți să alergăm mai mulți din ai noștri la cinstiile voastre, pentru ca în parte să-și expună fiecare starea de fapt a lucrurilor. Acum, însă, tocmai în aceasta stă dovada situației noastre grele: că situația nu ne îngăduie nici măcar să facem o călătorie până la voi, căci și numai pentru foarte scurt timp dacă unul dintre noi ar lipsi din parohia lui, poporul ar cădea în mâna uneltirilor ereticilor. Totuși, în loc de mai mulți, cu ajutorul Domnului, măcar pe acesta l-am trimis, cuviosul și iubitul frate și împreună-slujitor, preotul Dorotei, care va putea întregi oral tot ce nu este scris în această scrisoare, căci el a urmărit tot ce n-am scris aici și e un zelos apărător al dreptei credințe. Primiți-l, vă rog, cu pace și trimiteți-l curând înapoi. Fie ca el să ne aducă o veste bună de devotamentul și sprijinul pe care-l arătați fraților noștri!

(sursa: www.ziarullumina.ro, Ionuț BURSUC, Texte selectate din Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, EIBMBOR, București, 1988)



Recomandări

A dat foc casei, iar apoi și-a provocat răni cu cuțitul după ce și-a acuzat de infidelitate soția cu care este în divorț

A dat foc casei, iar apoi și-a provocat răni cu cuțitul după ce și-a acuzat de infidelitate soția cu care este în divorț
A dat foc casei, iar apoi și-a provocat răni cu cuțitul după ce și-a acuzat de infidelitate soția cu care este în divorț

63 de copii au beneficiat anul trecut de servicii gratuite de ludoterapie, logopedie, terapie senzorială, la Casa Teona

63 de copii au beneficiat anul trecut de servicii gratuite de ludoterapie, logopedie, terapie senzorială, la Casa Teona
63 de copii au beneficiat anul trecut de servicii gratuite de ludoterapie, logopedie, terapie senzorială, la Casa Teona

Primul Revelion fără artificii, dar cu spectacol de drone, la trecerea în anul cu cele mai mari scumpiri de taxe și impozite

Primul Revelion fără artificii, dar cu spectacol de drone, la trecerea în anul cu cele mai mari scumpiri de taxe și impozite
Primul Revelion fără artificii, dar cu spectacol de drone, la trecerea în anul cu cele mai mari scumpiri de taxe și impozite

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean
Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean