Fotbaliștii de la Cetatea au avut programată ieri o ședință tehnică în care s-a discutat pe seama partidei cu Chimia Brazi. „Pentru mine este inexplicabilă căderea echipei din repriza a doua. După ratările pe care le-am avut și după modul în care au decurs ostilitățile în prima repriză, nu aveam voie să pierdem acest meci. Parcă toate merg contra noastră, și nu găsesc nici o explicație logică a ceea ce se întâmplă”, a declarat antrenorul principal al FC Cetatea, Ioan Radu. Sucevenii sunt hotărâți să se agațe de meciurile care au mai rămas de disputat din tur, cu CF Brăila și Gloria Buzău pe teren propriu și cu FC Brașov în deplasare, astfel încât echipa să ierneze pe un loc cât de cât onorabil. „Chiar dacă am ajuns atât de jos în clasament iar prestația echipei lasă de dorit, eu cred că nu este totul pierdut. Nu trebuie să abandonăm lupta pentru că mai sunt 20 de jocuri de disputat. Este obligatoriu însă să ne pregătim corespunzător la iarnă, astfel încât să putem face față meciurilor dificile care ne așteaptă. Și, nu în ultimul rând, trebuie să ne întărim serios lotul în intersezon, nu ca până acum. Sper că se vor găsi fonduri să transferăm 3-4 fotbaliști, care să fie ca valoare peste ceea ce avem noi acum în bătătură”, a precizat tehnicianul sucevean. Din păcate nici programarea partidelor din retur nu pare să-i avantajeze pe suceveni. În partea a doua a sezonului Cetatea va primi pe Areni vizita celor mai bune formații din serie, Petrolul Ploiești, Prefab Modelu, Sportul Studențesc, Forex, FC Brașov sau FCM Bacău, confruntări una și una, în care jucătorii lui Ioan Radu și Florin Cristescu trebuie să se întrebuințeze serios ca să câștige.






