FOTBAL CLUB CETATEA

Vin meciuri grele

Vin meciuri grele
Vin meciuri grele

Locul 2 în clasament, cu 10 puncte adunate în primele 5 etape, poate fi considerat un start de sezon peste așteptări reușit de divizionara secundă suceveană. Chiar dacă scepticii ar putea spune că cele 3 victorii au fost obținute în fața unor nou promovate, formația pregătită de Ioan Radu a arătat că este mai puternică și mai omogenă decât în campionatul precedent. Și concurența pe posturi este mult mai acerbă, echipa obținând rezultate și fără Sitaru, Onciu, Rață, Pelin sau Ungurianu, care nu au putut evolua din diferite motive. Fără îndoială însă că următoarele 6-7 etape, cu adevărat infernale, ne vor edifica pe deplin asupra valorii și posibilităților acestui grup de jucători. După partida cu Dunărea Galați de sâmbătă de pe Areni, Cetatea va da piept, rând pe rând, cu 4 dintre principalele candidate la promovarea în primul eșalon, CS Otopeni, FCM Bacău, FC Botoșani și Forex Brașov. Apoi urmează un meci considerat de relaș, cu FC Câmpina pe teren propriu, după care este programată o altă deplasare tare, la București cu Sportul Studențesc. În funcție și cât de șifonați vom ieși din aceste confruntări vom ști dacă ne permitem să visăm cu ochii deschiși la o revenire înainte de vreme pe prima scenă a fotbalului românesc. „Cel mai important meci e întotdeauna cel care urmează. Noi ne gândim doar la partida cu Dunărea Galați de sâmbătă. Va fi un meci greu nu doar prin prisma faptului că oaspeții, o echipă bună de altfel, abordează acest joc cu un -5 îngrijorător în clasamentul adevărului. Am auzit că Marin Barbu ar fi semnat un contract de antrenor cu Dunărea, ceea ce face ca jocul cu gălățenii să se dispute la o altă dimensiune. Cât privește meciurile tari ca urmează, ele trebuie abordate cu aceeași atitudine profesionistă ca și până acum, pentru că vom întâlni adversari care sunt deja avertizați de rezultatele noastre. Consider că trebuie să ne fie frică de noi în primul rând, ca aceste rezultate să nu ducă la o stare de suficiență în sânul lotului, și să dăm astfel cu piciorul la tot ce am realizat bun până acum”, este de părere antrenorul FC Cetatea, Ioan Radu.

Recomandări

Gheorghe Șoldan a anunțat că în primul său an de mandat CJ Suceava a început două investiții majore la Cetatea de Scaun

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România de ieri, de azi… (2)

Florin Pușcașu consideră că firmele românești au nevoie de un sistem de impozitare mai mic și predictibil și de o descentralizare a serviciilor publice