Proiectul depus de Clubul Sportiv Universitatea Suceava a fost declarat câștigător la licitația pentru accesarea fondurilor nerambursabile de la bugetul local, echipa de handbal urmând să primească o finanțare de un milion de lei pe anul 2011. „Sper să reușim ca în cel mai scurt timp să virăm prima tranșă de bani în contul clubului, pentru că echipa de handbal are nevoie urgentă de ajutor financiar”, a declarat primarul Sucevei Ion Lungu. Acești bani reprezintă un adevărat colac de salvare pentru echipa de Liga Națională suceveană, ai cărei jucători și antrenori nu și-au mai primit salariile din luna decembrie a anului trecut. „Banii de la Primărie nu rezolvă în totalitate problema deficitului bugetar al clubului și de aceea am luat în urmă cu trei săptămâni decizia reducerii salariilor unor jucători. Sper ca finanțarea de la Consiliul Local să ajungă în contul clubului cât mai repede, pentru că s-au adunat o grămadă de probleme care trebuie rezolvate. Trebuie să știți că, în ciuda acestor întârzieri, nu sunt tensiuni în sânul echipei. Jucătorii au înțeles situația, știu că-și vor primi banii, numai că au vrut să știe termene cât mai precise, ceea ce este un lucru normal”, a precizat directorul CSU Suceava, Petru Ghervan. În afara milionului de lei care va veni pe filiera Consiliului Local, gruparea suceveană mai contează pe 300.000 de lei de la Consiliul Județean, licitația pentru accesarea fondurilor respective urmând să aibă loc luna viitoare.
Fotbalul mai așteaptă
În ce privește banii destinați activității fotbalistice, la licitație s-au înscris un număr de trei participanți. Clubul Rapid Suceava a solicitat o finanțare de 300.000 de lei pentru activitatea de fotbal seniori, Sporting Suceava 150.000 de lei destinați sectorului juvenil, iar Fundația Domo, care organizează Campionatul Bugetarilor, se va alege cu 50.000 de lei. Nici una însă dintre aceste licitații nu a fost adjudecată la primul termen datorită lipsei de contracandidați, întregul proces de accesare al fondurilor nerambursabile urmând să se repete, conform legii, peste două săptămâni. La fel stau lucrurile și în privința banilor care urmează să fie direcționați către alte sporturi, precum atletism, volei, rugby, hochei pe gheață sau box.
Ion Lungu a atins și subiectul AFC Cetatea
Pornind de la finanțarea activității sportive sucevene, primarul Ion Lungu a dorit să comenteze și situația în care se află fostul club fanion de fotbal al județului, Cetatea Suceava, care a ajuns în procedură de lichidare judiciară din cauza datoriilor. „Timp de două luni am avut la Primărie controale de la Curtea de Conturi pe tema cheltuielilor cultural-sportive și nu s-au găsit nereguli. Noi nu am fost acționari la club, ci doar am finanțat activitatea fotbalistică în baza Legii 350. Administratorii clubului și cei care au gestionat banii respectivi trebuie să răspundă în fața legii dacă se dovedește că s-au făcut nereguli. Și eu ca persoană mă simt dezamăgit, pentru că la un moment dat chiar am pus suflet pentru fotbalul sucevean”, a declarat Ioan Lungu.