VILAUCEA. Ca și celelalte sate de pe granița Polonă, Vilaucea are parte de prima atestare documentară în 13 decembrie 1433, când Regele Vladislav al Poloniei și Ștefan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, convin că „Zamostie și Vilaucea sunt între satele noastre”, ale Poloniei, deci, corecția în favoarea Moldovei urmând să se facă mai târziu, adică în decembrie 1504.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Vilauce, moșie răzeșească, „61 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Simion și Pricopi, 6 ruptași, Dumitru Vlad, Toader Tăutul, Vasilie Roșca, Ion Roșca, Andronachi Frunză și Tomiță Tăutul, 14 șliahtici, Manoli Frunză, Ion Bolohan, Grigoraș Onciul, Ștefan Diaconenco, Vasili Rotopan, Vasili Onciul, Vasili Dumiciu, Antohie Ciopa, Gavril Râpta, Nicolai Mihovan, Dumitraș Râpta, Manolii Mihovan, Gligoraș Zavialiță și Georgi Țânte, 3 umblători, Mihalachi Vlad, Ștefan Mihovan și Andronic Zavialiță, 5 văduve, Nastasa, Odochie, Oksana, Fedora și Irina, 4 jidovi, Struli, Volva, Leiba și Faibeș, și 27 birnici, adică: Mihail Coșcar, Ion Coșcar, Ion Corotco, Gligoraș vizitiu, Ivan Huțul, Giorgie Gogiu, Dămian Scrinbco, Simion Calinciuc, Costaș Calinciuc, Dumitru Calinciuc, Vasilie Zoni, Ivan Pilipei, Hrihor Marco, Hrihor Fiică, Mihail Coțic, Ostafii Cocenca, Dănilă Boiko, Hrihor Nica, Mihail Hnica, Vasilii Popoșniac, Toader Voloșin, Vasili Cojoc, Georgie sin popii, Iacob Ivacioc, Ivan Corotco, Hlihor Corotco și Vasilii bârsan.
În 1774, Vilaucea avea 75 familii (2 mazili, 15 răzeși, 2 popi, 47 țărani, în 1775), numărul familiilor satului ajungând, în 1784, la 145.
În 29 august 1795, Grigoraș Onciul vindea lui Andronachi Frunză, moștinaș din Vilavce, o moșie de „8 stânjeni, peste pod, lângă crâșma lui Gafenco, dinspre hotarul Zamosti și alături cu stâlpul lui Lupulenco, drept 30 lei bani buni”.
Vasile Tăutul, martor, era stăpânul satului.
În 18 februarie 1802, Maria, văduva lui Isac Cucoran, înzestra pe fiica ei, Nastasia, jupâneasa lui Condurachi Pătrașcu, cu părții de moșii în Bănila, Lucavăț, Jadova, Vilaucea și Panca.
În 8 februarie 1813, Eftimia Onciul înzestra pe fiica ei, Catrina, căsătorită cu Toader Stângaci, cu părțile ei din Vilauce, moștenite de la tatăl ei, „Gheorghi Tăuta”, iar în 25 aprilie 1831, Vasile Tăutul lăsa prin testament, copiilor lui, Sămeon, Neculai, Maria, jupâneasa lui Dumitru Cocea, Iftimia, jupâneasa lui Costachi Frunză, și Ilica.
Moșia din Vilauce a lui Vasile Tăutu provenea din părți moștenite de la tatăl lui, Tanasă Tăutul, și din cumpărătură sau danie de la Manole Bățu, Alexandru Dunuță, Năstăsăe, fata Onciului și de la Velăca Luca din Tăutulești, moștenire de la Istrati Tăutul.
În 29 noiembrie 1813, Gheorghe și Mihalache Vlad vindeau lui Ioan Tăutul o moșioară din Vilauce, zestre de la soacra lui Gheorghe Vlad, Gafița Bărbăroe, fata răposatului Tanasi Tăutul, dar și parte de schimbătură cu Ioan Tăutul.
Popa Ion Lucescul din Văscăuți începe să cumpere moșii în Vilauce încă din 1 noiembrie 1822, când achiziționează moșioara lui Ion Răpta și a jupânesei lui, Maria, fata lui Ion Tăutul, apoi părțile de moșie ale fraților Gavril și Ion Răpta, tot în 1 noiembrie, apoi și moșioarele fraților Vasile și Grigoraș Mihailiuc, moștenire de la maica lor, Maria, în 6 martie 1823.
Cu ocazia acestor tranzacții mai sunt menționate niște nume de răzeși din Vilaucea, precum Irina și Todiraș Tăutu, Ioan Calinciuc, Costachi Frunză (care a și scris convențiile), Gheorghe Țănta, Durnici, Vasile Murafievici, Ion și Vasăle Frunză.
În 29 aprilie 1823, Ion Tăutu, fiul răposatului Toma Tăutu ot Vilauce, vindea lui Toader Slușanschi, parohul din Slobozia Banilei pe Ceremuș, o moșioară în Vilauce.
Biserica Sfântului Nicolai din Vilauce a fost construită în 1825, dotată cu un iconostas, în 1838, de Andrei Lutek și George Kurek, și restaurată în 1880. În 1843, biserica avea 2.290 enoriași, patron bisericesc era familia Gafenco, paroh fiind Nicolai Cosovici. În 1876, biserica avea 2.287 enoriași, preot cooperator era Mihail Andriiciuc, patronatul bisericesc fiind asigurat de domnișoara Eufrosine de Hormuzaki. În 1907, patroni bisericești erau Roman von Krzystofowicz, Ioan Bohosiewicz, Anton și Susanna Krzystofowicz, George Ilciuc și evreul Hersch Weissglas, paroh fiind Theodor Petruc, născut în 1868, preot din 1892, paroh din 1903, iar cantor, din 1905, Dionis Șandro, născut în 1885.
Din 1855 funcționa, la Vilauce, o școală cu 4 clase, în 1902 urmând să fie deschisă și o școală filială cu o clasă[2].
În 1890, Vilaucea avea 3.540 locuitori, primar fiind Nicolai Colotelo. Învățător era Dimitrie Cheivan, iar Eugenie Bodnarescul și Alexandru Danilevici erau parohi.
O colectă, din mai 1896, pentru Internatul de băieți români din Cernăuți, încredințată parohului Eugeniu Bodnarescu, menționează următoarele nume de locuitori din Vilaucea: Dimitrie cheivan, pentelei liutec și Petru Frunză[3].
[1]ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 452
[2]SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 23, 1876 p. 96, 1907 p. 81
[3]DEȘTEPTAREA, Nr. 11/1896, p. 90