Urbanismul din municipiul Suceava ar înregistra o premieră, dacă magistrații Curții de Apel Suceava vor menține deciziile Judecătoriei și Tribunalului în ceea ce privește vilele construite ilegal de familia fostului candidat la Primăria Suceava, Ovidiu Ilisei, pe terenul pe care îl deține în strada 6 Noiembrie nr.16.
Primele vile demolate în municipiul Suceava pe motiv că au fost construite ilegal ar putea fi cele ale familiei unuia dintre candidații la fotoliul de primar, Ovidiu Ilisei, la alegerile locale de luna trecută.
Tatăl lui Ovidiu Ilisei, Traian, este în proces din anul 2005 cu Primăria Suceava pentru că a construit cu încălcarea legislației în domeniul disciplinei în construcții.
Prin hotărârea nr. 2043 din 6 iunie 2005, Judecătoria Suceava l-a obligat pe Traian Ilisei să demoleze construcția supraetajată și construcția anexă- fundație de beton, cu zidărie BCA și acoperiș tip șarpantă, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.
Traian Ilisei a făcut apel la Tribunal, apel respins prin decizia nr.182 din 20 mai 2008, ca nefondat. Nemulțumit, tatăl celui care a dorit să devină primar al Sucevei a formulat recurs împotriva deciziei, la Curtea de Apel, iar recursul se va judeca în data de 2 septembrie a.c. Dacă și Curtea va menține hotărârea primei instanțe, clădirile care între timp s-au transformat în două vile impozante vor trebui demolate în termen de 3 luni.
Șapte ani de procese cu o văduvă și doi orfani Până să ajungă la instanță, familia Ilisei a intrat în conflict atât cu rudele cu care ani la rând a împărțit aceeași curte, cât și cu autoritățile locale.
Văduva fratelui vitreg al lui Traian Ilisei, Iadviga Droboș, s-a judecat șapte ani cu acesta pentru partea de moștenire care i se cuvenea, din imobilul de pe strada 6 Noiembrie.
„Deși expertiza ne dădea un drept legal în această casă cu zece încăperi și un beci, plus terenul aferent, fratele vitreg, Traian Ilisei și nepotul, Ovidiu Ilisei, ca mandatar al acestuia, nu ne-au recunoscut ca moștenitori ai unei părți din casă”, ne-a declarat Iadviga Droboș.
După proces, femeii și celor doi copii ai ei le-au revenit o cameră din cele zece ale casei și o construcție mică, un fel de bucătărie de vară, și o baie, dar fără acces la stradă din imobil. Poarta a fost sudată de proprietarii majoritari, așa că Iadviga a fost nevoită să ajungă la căsuța din curte prin gardul unui vecin.
„În acest timp, fratele vitreg și nepotul Ovidiu au construit o vilă lipită de peretele camerei mele. Căsuța mea este acum distrusă, au mers pe acoperișul meu, au pus schele, au stricat toată tabla și acum plouă mereu în casă. Traian și Ovidiu și-au atins scopul, au construit ce au vrut, au ocupat tot terenul și nouă ne-au dat o sultă de nimic, intrarea și un mic triunghi de pământ, în spatele casei, îngrădit ca la închisoare. Acum iar au ridicat schele, muncitorii umblă pe acoperișul meu și nimănui nu-i pasă de nimic”, ne-a mai spus Iadviga Doboș.
Ovidiu Ilisei s-a abținut de la a-și prezenta punctul de vedere Sătulă de șicane, femeia s-a mutat împreună cu cei doi fii ai ei într-un apartament de două camere, în cartierul Burdujeni, dar nu a renunțat pentru partea ei de moștenire din centrul Sucevei.
De-a lungul anilor, ea a sesizat cele ce se întâmplă atât la Primăria Suceava, cât și la Prefectură și la Inspectoratul de Stat în Construcții. Instituțiile menționate au verificat cele sesizate și Primăria l-a amendat contravențional pe Traian Ilisei, în noiembrie 2004, cu 10 milioane de lei pentru că a construit fără a avea autorizație.
De asemenea, l-a obligat să sisteze lucrările și să obțină autorizație de construire. Ilisei a contestat procesul verbal de amendă, instanța l-a respins și el a scos o autorizație de construcție, pe care însă nu a respectat-o. De atunci se judecă cu primăria și construiește mai departe.
Dacă va pierde din nou, municipalitatea îl va obliga pe Traian Ilisei să demoleze tot ceea ce a construit ilegal, dând totodată și un exemplu despre linia pe care o va urma politica de urbanism în ceea ce privește disciplina în construcții și atitudinea față de sfidarea legii, cel puțin în următorii 4 ani.
Contactat, miercuri, pentru a-și exprima punctul de vedere asupra acestui subiect, Ovidiu Ilisei, proprietarul celei de-a doua vile din strada 6 Noiembrie nr.16, a afirmat că ne va spune versiunea lui în perioada imediat următoare. Până vineri, la ora închiderii ediției, aceasta nu ne-a parvenit.






