Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, la inaugurarea noului sediu al Liceului Teologic Reformat din Cluj-Napoca, că după 25 de ani de construcție poate afirma azi că „nu se va renunța la niciun maghiar” și că „fiecare maghiar va fi apărat”, informează Mediafax.În discursul susținut la inaugurare, premierul ungar l-a citat pe scriitorul ungar Kós Károly, care scria despre „schilodirea Ungariei, care renunțase la anumite părți ale sale”, transmite corespondentul MEDIAFAX.Orban Viktor a spus că se gândește la națiunea maghiară ca la „un întreg”, precum francezii, germanii, românii și toate națiunile lumii, întrucât sentimentul unui întreg, respectiv de a aparține unul altuia, este unul firesc.”După 25 de ani de construcție, pot spune acum că nu renunțăm la niciun maghiar și apărăm fiecare maghiar”, a spus Orban, care a continuat apoi să citeze din Kós Károly: „Trebuie să muncim, dacă vrem să trăim, vrem să trăim, deci vom munci”.