VIJNIȚA (I). Sat de baștină a celebrei familii de boieri și cărturari moldoveni, Tăutul, satul Vijnița pare să fi fost menționat pentru prima dată, după cum susțin localnicii, într-o cronică rusească din anul 1158, dar, așa cum scria și Ion Neculce, exagerând, pentru că granița cu polonii fusese trasată în 13 decembrie 1433, sau confundându-l pe fiul lui Alexandru cel Bun, Ștefan Vodă, cu Ștefan cel Mare: „Când au aședzat pace Ștefan-vodă cel Bun cu leșii, fiind Ion Tăutul logofăt mare, l-au trimis sol la leși. Și au dăruit craiul leșescu Tăutului aceste sate la margine: Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijnița, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuții, Voloca. Toate acestea le-au dăruit craiul leșescu Tăutului logofătului. Și au pus hotar apa Cirimușul, întru o duminică dimineața”.
Satul Vijnița aparține Tăutenilor și în 2 aprilie 1623, când Ștefan Tomșa al II-lea întărea lui Tăutul logofăt părți din satele Vijnița și Voloca, dar satul întreg, cu vecini, este întărit, în 12 ianuarie 1644, vornicului Bucium, probabil ginere al logofătului Tăutul.
În 25 februarie 1663, Ion Cocoranul, alt ginere de-al Tăutenilor, lasă copiilor săi părți de moșie în Vijnița și Voloca.
Un document din 1711, nedatat, la care face referire Teodor Bălan, spune că, după înfrângerea lui Dimitrie Cantemir și a lui Petru cel Mare la Stănilești, „atuncia și Rugină, înpreună cu giupâneasa lui (Anița), au lipsăt di aici din țară și s-au dus cu Moscalii, iar aici, în urma lor, rămăind datorii la unii și la alții”, satele Broscăuți și Vijnița, din viitoarea Bucovinei, pe lângă altele din întreaga Moldovă, au fost luate de creditori, precum Sandu neguțătoriu, căruia îi datora 120 lei. Episcopul Rădăuților, Calistru, a plătit acele datorii, dar ginerele lui Preda Paladi, Mihai Micul, ca rudă mai apropiată, a întors banii episcopului, păstrând Vijnița, în vreme ce Broscăuții și celelalte sate au fost luate de domnie și dăruite lui Sandu Sturza.
În 9 martie 1723, călugărul Gheorghi Moțoc vindea ginerelui său, Dănilă Giurgiuvan, pentru 50 galbeni, a opta parte din satul Vijnița.
În 3 aprilie 1736, Safta și Mihalache Micul moșteneau jumătate din satul și moșia Vijnița, după feciorii lui Drăguțescul, „rude sterpe”.
În 8 august 1768, Ioniță Cantacuzino primea, drept zălog pentru un împrumut de bani, trei părți din o jumătate de sat și o a opta parte din sat, de la Vasile Rață. Cealaltă jumătate de sat aparținea Sturzeștilor.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Vijnița „153 – toată suma caselor”, însemnând 3 popi, Vasile, Giorgie și Vasili, 4 dascăli, Vasili, Fedor, Hlihor și Fodor palamar, 9 văduve, Mălanca, Anna, Hafia, Vasilina, Hafia, Săfrona, Paraschiva, Iliana și Solomia, 137 birnici și 71 jidovi ai târgului Vijnița.
Birnicii satului Vijnița erau: Miron vornicul, Istrate Melniciuc, Ivan Hlihoriac, Acsăntii Șapca, Dumitru Grapeniuc, Vasilii Dulcico, Giorgie Margin, Andrei brat ego, Ivan brat ego, Fedor Șfidoc, Fedor Scrondic, Dumitru Tironiac, Simion Scrainiciuc, Ignat sin Giorgiță, Mihail Isac, Dumitru Iosâpciuk, Dumitru Scrâmciuk, Vasili sin popii, Onofrei sin Chirilă, Dumitru Halos, Roman Machidon, Nicolai Pilipko, Costin Bărbii, Andrei brat Melniciuc, Hrihor sin Roman, Ivan Dronicu, Căzan sin Dronic, Nichita sin Ilko, Alecsa botnar, Pricop sin MOISII, Hlihor Bința, Ivan Sâcliș, Ostafii Clin, Istrati sin Ignat, Andrei sin Anton, Andrei sin Roman, Ivan sin Velișco, Cozma sin Velișco, Nichita sin Velișco, Nichita Smidoc, Fedor Ciornohuz, Dănilă zet ego, Dumitru sin Istrate, Ivan sin Ștefan, Fedor sin Ivan, Vasili brat ego, Timofei brat ego, Nicolai Clin, Ignat Spaciuc, Petre Tironiuc, Fedor Purcică, Pavăl velnicer, Ivan Scominiac, Giorgie Panțir, Dănilă, Hlihor ciobotar, Petre Pliva, Vasili Percico, Ivan Tihonoc, Vasili Boiko, Andrei Voronic, Toader Pavliuc, Ștefan Șpinco, Vasili paznic, Ivan pânzar și Nichita velnicer.
Jidovii de la târgul Vijniții erau: Iacăr sin Lazăr, Iacob Șkolnik, Haim sin Iosip, Marko Snetinski, Șmil sin Marko, Rabin Haham, Ițko sin Moșko, Avram Karabeniuk, Avram sin Moșko croitor, Peisik sin Leibii, Maer, Șmil sin Iancul, Iancul Kulski, Zelman sin Șlomii, Iancul sin Leibii, Berko sin Avram, Aron Șkolnikul, Berko Pikir, Leiba, Hanciul, Zelman Oezerivski, Urko sin Moșko, David sin Ițko, Avramko sin Ițko, Avramko velnicer, David, Șloim velnicer, Avram sin Izdrail, Fișel Șkolnik, Șimșim sin Biinik, Șmil Kolomiiski, David Gidano, Veiniș Osaț, Berko velnicer, Kețlo sin Berko, Ițko Delița, Iosip Avram, Leiba Hamciuk, Lesman Șkolnik, Davitko sin Kilman, Șmilo sin David, Zolman sin Berciul, Borox ciupicar, Sămen sin Silim, Morko sin Ițko, Periți sin Nosâm, Nosâm sin Avram, Iosip Kuțki, Ițko sin Avram, Iacob ciobotar, Boium Zlonik, Borih sin Iankul, Șulim croitor, Avram Piker, Maiurko Piker, Haim sin Lohman, Marko sin Haim, Iosip sin Oroniuk, Nașko ot Kutor, Ițko sin Avram, Iona Krimar, Gelman sin Șmil, Ițko sin Strule, Moșco de la Kosov, Mindel dascalul, Maiurko Skinik, Samson croitorul, Maiur Șkolnikul, Mordko sin Leiba velnicer, Gerșin David și Leiba sin Șolom. Și mai erau circa 1.000 oameni în „satul Samdogora a lui baron”, adică în Sadagura baronului Gardinberg, care nu s-au lăsat scriși în foile de recensământ.
[1]ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 456