Fotbal

Viitorul Liteni și Șomuz Fălticeni se vor întâlni în turul I al Cupei României, faza națională

Viitorul Liteni și Șomuz Fălticeni se vor întâlni în turul I al Cupei României, faza națională
Viitorul Liteni și Șomuz Fălticeni se vor întâlni în turul I al Cupei României, faza națională

Conducerea FRF a stabilit programul meciurilor din turul I al Cupei României la fotbal, faza națională. Partidele se vor disputa într-o singură manșă, miercuri, pe 31 iulie, cu începere de la ora 17.30. În această etapă a competiției, pe tabloul de concurs se vor afla și două formații din județul Suceava, Viitorul Liteni și Șomuz Fălticeni, ultimele câștigătoare ale Ligii a IV-a sucevene. Cele două grupări se vor confrunta în joc direct pe stadionul „Ion Pintilescu” din Liteni, duelul anunțându-se foarte interesant, în condițiile în care Viitorul Liteni este o specialistă a Cupei, fiind învingătoarea ultimelor două ediții ale fazei județene a întrecerii, în vreme ce fălticenenii au anunțat deja că au drept obiectiv în acest sezon un parcurs cât mai lung în Cupa României.
Dacă echipa din Liteni încă nu a început antrenamentele după ce a pierdut în această vară barajul pentru promovarea în Liga a III-a, cei de la Șomuz au disputat deja și un prim meci amical, la Suceava, în compania juniorilor de la Liceul cu Program Sportiv, pe care l-au câștigat cu scorul de 3-2, prin golurile marcate de Eduard Julei, Michael Cherariu și Silviu Monoranu.
În turul inaugural al întrecerii vor lua startul 76 de echipe: 42 calificate din faza pe județ și 34 din Liga 3. Se vor disputa, în total, 38 de meciuri.
În etapa națională a Cupei României, ediția 2019/2020, vor participa un total de 145 de echipe, calificate astfel: 14 echipe din campionatul Liga 1, 20 de echipe din campionatul Liga 2, 69 de echipe din campionatul Liga 3 și 42 de echipe câștigătoare ale etapei de județ.

Recomandări

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională