Viitorul guvern renunță să mai elimine Consiliul de Soluționare a Contestațiilor pentru licitații



PD-L și PSD au scos din programul de guvernare prevederea referitoare la eliminarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), operațiune considerată în varianta inițială a documentului ca o soluție pentru eficientizarea procedurilor de achiziții publice. Varianta intermediară a programului de guvernare prevedea eficientizarea procedurilor de achiziție publică prin impunerea unor termene mai scurte, cu „eliminarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor în vederea debirocratizării procedurilor de contestație”.
Textul final al documentului menține principiul eficientizării acestor proceduri, prin scurtarea termenelor de atribuire a contractelor de achiziții publice, dar nu mai face nici o referire la eliminarea CNSC.
Pe pagina de internet a Consiliului se arată că înființarea unei astfel de instituții a reprezentat o condiție asumată de România în negocierile cu Uniunea Europeană.
„De la 1 ianuarie 2007, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a obținut statutul de persoană juridică română și, astfel, România și-a respectat încă un angajament asumat în procesul de aderare la structurile europene”, se precizează pe pagina de internet a instituției.