Probleme

Viitorul agriculturii românești, văzut apocaliptic de deputatul Stan



Deputatul PSD de Suceava Ioan Stan face un apel către ministrul agriculturii, Decebal Traian Remeș, să acorde în timp util despăgubirile promise producătorilor agricoli, arătând că în caz contrar există riscul unui dezastru în agricultura românească. „Facem un apel către ministrul agriculturii să înțeleagă că este imperios necesar ca până la 31 iulie să-i despăgubească în totalitate pe producătorii și cultivatorii de culturi de toamnă, respectiv grâu sau rapiță, urmând ca imediat până la reluarea ciclului de producție să asigure sumele necesare pentru restul culturilor. În caz contrar, va fi un dezastru în agricultura românească. Vor fi importuri masive, nu vom avea pâinea pentru anul viitor din producția de anul acesta. Dacă stăm numai pe importuri, deficitul bugetar va fi grav afectat de către contribuția agriculturii”, a spus Stan. Pe de altă parte, parlamentarul social democrat s-a arătat sceptic vizavi de promisiunea guvernanților de a acorda despăgubiri mergând până 70% din prețul de producție. Potrivit lui Stan, calculele arată că pentru acordarea despăgubirilor la acest procent este nevoie de circa 60.000 de miliarde de lei vechi, sumă imposibil de alocat. „Guvernanții au spus că în prima fază acordă suma de 5000 de miliarde de lei vechi. În asemenea condiții ei nu asigură decât maxim 10% din totalul prețului de producție, pentru că dacă facem un calcul simplu, un hectar de grâu necesită o cheltuială până la recoltare de circa 16 milioane de lei vechi. În condițiile în care conform precizărilor se asigură despăgubirea a 70% din prețul de producție, ar trebui în total cam 60.000 de miliarde de lei, sumă mare care e imposibil de alocat”, a conchis Stan.



Recomandări