„Viețile Sfinților” în istoria spirituală a românilor

Din Viețile Sfinților, din „petrecerea” și nevoințele, din răbdarea și biruințele duhovnicești ale sfinților, fiecare dreptmăritor creștin învață cum să lupte cu patimile și cum să dobândească biruința, cum să cucerească virtuțile și cum să se roage în chipul cel mai plăcut lui Dumnezeu, cum să se arate ucenic vrednic al Domnului Iisus Hristos întru toate. Sfinții Părinți, prin pilda lor, ne îndeamnă să urmăm cu râvnă pe cei ce au dus viața în sfințenie. Cel mai potrivit și de dorit mijloc de a-i cinsti pe sfinți este acela de a le urma exemplul. În trecutul poporului nostru, ei care citeau Viețile Sfinților, ca și cei care ascultau cu atenție și dragoste pe cei care citeau, istoriseau și altora, cu bucurie curată duhovnicească, faptele sfinților, jertfelnicia lor uimitoare, puterea de înfrânare, curăția strălucitoare a vieții lor. Viețile Sfinților au constituit astfel un factor puternic de educație creștină, constituind o normă morală călăuzitoare în eforturile de îmbunătățire și de iubire de oameni, de evlavie adâncă, de apărare a Legii strămoșești.
Izvor de edificare
Viețile Sfinților sunt un permanent izvor neprețuit de edificare creștină. Meditând pios la acest fapt, ne putem da seama că într-un anumit fel viața noastră se împletește cu viața sfinților și sufletele noastre se primenesc în atingere cu credința, cu eroismul și cu jertfelnicia ființei lor [1]. Sfântul Nifon, episcopul Constanței din Cipru, Sfântul Teodosie cel Nou și alți sfinți mărturiseau că în anumite momente cruciale din viața lor au mers pe drumul cel bun mai ales datorită influenței pe care a exercitat-o asupra lor citirea din Viețile Sfinților.
Pentru fiecare creștin, experiența vieții sfinților pe care ne-o propovăduiește Sfânta Biserică este o luminoasă pildă și o călăuză sigură, statornică. Acest lucru ne este adeverit istoric, prin trecutul poporului nostru. Puține cărți din literatura noastră veche au avut un ecou atât de puternic și s-au bucurat de o asemenea prețuire în rândurile credincioșilor; chiar atunci când condițiile au favorizat tipărirea, tirajele erau destul de reduse, astfel încât vreme îndelungată au fost copiate, într-un număr niciodată îndestulător.
Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, în „Cuvântul către cetitori” de la începutul atât de prețuitelor sale Proloage, spune: „…carele dumneavoastră citindu-le în toate zilele, vă veți îndulci sufletește ca în Raiul adevărat…, de nevoințele și biruințele vitejilor Împăratului și Domnului ceresc, de a căror nevoințe îngerii se minunează cum ei putură de se nevoiră și biruiră a bate război așa de minunat peste toată minunea și cinstit peste toată cinstea”.
„Citiți cu evlavie, cu credință dreaptă și cu luare aminte”
Nu vom putea să nu menționăm în continuare, ca și mai înainte, pe un alt vrednic de laudă mitropolit al bisericii noastre, Veniamin Costache al cărui glas ni se adresează limpede în prima jumătate a secolului XIX. Arătând marea însemnătate pe care Viețile Sfinților o au pentru sporirea în dragostea creștină și pentru statornicia credinței, el spune: „Dacă de multe ori le veți citi, cu evlavie și cu credință dreaptă și cu luare aminte, sufletul vostru cătră urmarea celor bune se va deștepta, mintea se va lumina, ochii se vor face două râuri…Atunci se va da de la Dumnezeu putere sufletului spre lucrarea faptelor celor bune și spre urmarea celor citite. Atunci veți cunoaște milostivirea lui Dumnezeu, bunătatea, facerile de bine cele către om. Atunci veți cunoaște câtă dragoste au arătat sfinții către Dumnezeu…, cât trupurile lor, unii, nu le-au cruțat, ci tiranilor spre munci le-au dat, pentru dragostea Lui, iar alții cu post și cu toată pătimirea și-au topit trupurile…Nu greșește cineva și nu este departe de adevăr când ar numi cărțile care cuprind viețile sfinților, Raiul cel împodobit cu tot felul de pomi, cu frumoase și dulci și de viață făcătoare roade, cu tot felul de ierburi mirositoare, de toată boala și neputința tămăduitoare. Că precum acelea îndulcesc simțirile, veselesc ochii, îndulcesc gustul, fac vesel sufletul privitorului, așa și acestea îmbărbătează pe deznădăjduit, mângâie pe cel necăjit, pe cel păcătos către pocăință îl întorc, pe cel vârtos la inimă îl moaie și umilință îi dăruiesc…, pe cel vechi îl fac nou și din mort viu, îl deșteaptă din somnul nesimțirii și al lenevirii și cătră lucrarea faptelor bune îl îndeamnă, cătră urmarea nevoințelor sfinților îl aprind și cătră calea ce duce la împărăția cerurilor îl povățuiesc.”.
(www.univ-ovidius.ro/btcassian/SINAXAR_ORTODOX)