”Viens, voir les comédiens/Voir les musiciens/Voir les magiciens…” (I)

În memoria inegalabilului Charles Aznavour
Motto. ”Viens, voir les comédiens/Voir les musiciens/Voir les magiciens/Qui arrivent…/ Les comédiens ont installé leurs tréteaux/Ils ont dressé leur estrade
Et tendu des calicots/Les comédiens ont parcouru les faubourgs/Ils ont donné la parade/A grand renfort de tambour/Devant l’église une roulotte peinte en vert
Avec les chaises d’un théâtre à ciel ouvert/Et derrière eux comme un cortège en folie/Ils drainent tout le pays, les comédiens…”
Aflu, întristat, că a murit Charles Aznavour. Avea 94 de ani. Era normal – biologic – să se întâmple, desigur…Dar eu, francofon, francofil de când mă știu, simt această veste cu aceeași tristețe și durere cu care tu, cetitorule, ai afla – să zic – că ți-a decedat un bunic, un apropiat din neam ori un coleg de armată ce-și împărțea, generos, slănina cazonă cu tine…Cu șansonetele unor Aznavour, Becaud, Yves Montand, eu mi-am îmbogățit, colorat, luminat, definit și bucurat adolescența, tinerețea. Mă doare mult că ”armeanul” a murit. Mă doare tare că după generația asta de artiști totali…dedicați sufletește total publicului lor nu vor mai apărea, din senin, alții asemenea. Nume mari, afirmate postbelic ca niște săraci ”cântăreți de cârciumă, de bar”, precum au fost, la debutul lor, toți cei amintiți și încă puțini alții ca ei. Toți monștrii ăștia sacri… toți au început prin a cânta, pe câțiva franci, o cafea și un croissant, în barurile pariziene de cartier, dar s-au ținut de pasiunea, de ambiția lor…și au ajuns celebri! Marii șansonetiști francezi – pe care îi ador, inclusiv pentru inspirația cu care și-au scris sau ales textele! – începuseră fiecare, modest, anonim, fulminanta lor carieră. Acum, desigur, faptul că de pildă Yves Montand o fi sedus-o, sentimental, erotic, pe Edith Piaf, care-l descoperise, îl iubise și îl promovase, n-are importanță! Amândoi sunt morți, sunt amintire și legendă. De altfel, într-un documentar consacrat vieții lui în 2007 (când împlinise 83 de ani), Aznavour mărturisea trist-nostalgic că marea Edith i-a apreciat debutul, dar nu l-a ajutat cu nimic: ”ea i-a ajutat mult pe cei care-i erau amanți, ori care…urmau să-i devină!” Este – copie la indigo, aproape perfectă – și povestea de viață a unei alte mari artiste, mă refer la a noastră Maria Tănase. Și ea – ca și Edith – amețită, amăgită de iubiri aparent solide… apoi, devenită ”colaboratoare” – de voie, de nevoie, nu mai contează! – cu Puterea comunistă, cu Securitatea. Femei frumoase, ambițioase și talentate. Dar atât de vulnerabile, de fapt, ca orice artist veritabil, indiferent de genul, de sexul lui. Revăd unul dintre concertele finale ale lui Aznavour, ca și altele, ale unor Montand, Brel sau Becaud, la sala ”Olympia”…Muncă, efort, transpirație efectivă din partea acestor artiști iubiți…Dar și ce răsplată, ce potop de aplauze – ce durau zeci de minute – din partea publicului încântat și recunoscător! Noi, azi, aici…oare pe cine am putea să aplaudăm..!?
P.S. În aceeași noapte cu marele armean Aznavourian, a murit și cel mai talentat, cunoscut – și trist! – clovn român: Siminică. Am citit, citisem, deja, câteva interviuri cu acest ”comediant” genial, care făcea ”show” în Circul de Stat… și asta o reușea fără a se machia, ori deveni facil, ori vulgar, ieftin. Ținea la meseria lui de ”circar” – și fusese policalificat, presta chiar și anumite acrobații periculoase, de circ. Însă ”al nostru” Siminică a murit în sărăcie, uitat de toți. Înmormântat, anonim, prin colecta colegială a celor ce-și mai aduceau aminte de el…clovnul trist. S-a potrivit, iată, să moară odată cu Charles Aznavour… O pilduitoare – deși, întâmplătoare – (ori , poate, nu!?) coincidență…Doi mari ”comedianți”, aflați, de acord, pe trepte diferite ale celebrității și recunoașterii publice. Dar, ambii, niște ”artiști totali”, onești și generoși în a oferi publicului tot preaplinul sufletului și talentelor lor… Dumnezeu să-i ierte și să-i primească la El, acolo! Sunt convins că Tatălui nostru suprem îi va plăcea și ” La Boheme”, dar și prestația, zglobie, inventivă, haios-dunăreană, a unui Siminică. Circarul genial, dar rămas anonim…”Viens, voir les comédiens/Voir les musiciens/Voir les magiciens/Qui arrivent…”