Viena a fost desemnat orașul cu cea mai bună calitate a vieții din lume, potrivit unui top realizat anual, în care, în 2009, orașele europene domină primele zece poziții, informează Reuters. Reprezentanții companiei de consultanță și management Mercer, autoarea sondajului, au declarat că Viena a obținut cel mai mare scor în privința calității vieții, în acest sondaj la care au participat 215 de orașe, reușind să depășească orașul elvețian Zurich – situat pe locul al doilea – datorită îmbunătățirii considerabile a mediului politic și social din Austria.
Pe locul al treilea în top s-a clasat un alt oraș elvețian, Geneva, urmat de Vancouver (Canada) și Auckland (Noua Zeelandă), care au împărțit poziția a patra.
În schimb, Bagdad, capitala Irakului, s-a clasat pe ultimul loc, în ciuda unei ușoare îmbunătățiri a infrastructurii și a politicii locale, care încurajează investițiile.
Trei orașe germane în top10
Trei orașe germane au reușit să se claseze în Top 10: Dusseldorf, Munchen și Frankfurt, pe pozițiile a șasea, a șaptea, respectiv a opta. Topul 10 a fost completat de Berna (Elveția) și Sydney (Australia), care au ocupat pozițiile a noua, respectiv a zecea.
Orașul american care s-a clasat pe cea mai înaltă poziție în 2009 Worldwide Quality of Living Survey a fost Honolulu, capitala statului insular Hawaii, pe locul al 29-lea, iar Washington și New York s-au menținut pe pozițiile a 44-a, respectiv a 49-a.
Londra a ocupat poziția a 39-a în acest top, care este alcătuit pentru a ajuta guvernele și companiile internaționale să creeze pachete de beneficii atrăgătoare pentru angajații lor.
„Ca urmare a crizei financiare actuale, companiile multinaționale intenționează să își revizuiască politicile și misiunile din străinătate, având în vedere o reducere a costurilor”, a declarat Slagin Parakatil, cercetător-șef al companiei Mercer.
Multe companii intenționează să își reducă numărul misiunilor în străinătate pe termen mediu și lung și vor să localizeze pachetele de beneficii compensatorii pentru angajații lor acolo unde este posibil, deși alocațiile zilnice, calculate pe baza criteriilor ce țin de calitatea vieții dintr-un oraș, vor rămâne și în continuare o componentă esențială a acestor pachete.
Asia – Singapore orașul cu cea mai bună calitate a vieții
Singapore este orașul cu cea mai bună calitate a vieții din Asia, urcând șase locuri față de 2008, până pe poziția a 26-a, datorită creșterii sale economice. Singapore a devenit un important centru financiar mondial și are foarte multe școli internaționale și private.
Beijing a urcat trei locuri în acest clasament, ajungând pe locul al 113-lea, datorită îmbunătățirilor facilităților din infrastructură și a transportului în comun, ocazionate de Jocurile Olimpice din august 2008.
Singapore a ocupat prima poziție într-un alt clasament, bazat pe infrastructura orașelor, care ține cont de standardele de electricitate, apă curentă, telefonie, conexiunile internet, transportul în comun, aglomerația din trafic și frecvența zborurilor internaționale de pe aeroporturile locale.
În acest clasament, Singapore a fost urmat de Munchen, Copenhaga, Tsukuba și Yokohama. Și în acest top orașul Bagdad a ocupat ultima poziție.
Acest clasament, bazat pe un sistem de puncte, ține cont de alți 39 de factori care influențează calitatea vieții, precum stabilitatea politică, sistemul de școlarizare, modalitățile de recreere, locuințele și mediul natural.