Imaginile surprinse după poza de familie a liderilor prezenți la summitul G20 și în care regina Marii Britanii îl apostrofează pe Silvio Berlusconi pentru că vorbește prea tare au devenit un adevărat hit pe YouTube, unul dintre videoclipurile publicate pe site având deja peste 330.000 de vizionări.
Imaginile o prezintă pe regina Elizabetha a II-a a Marii Britanii gesticulând iritată în direcția premierului italian, după poza de familie a liderilor de state și de guverne care au luat parte la Summitul G20.
La finalul sesiunii de fotografie, Berlusconi poate fi auzit strigându-l pe Barack Obama, ceea ce a determinat-o pe regină să se întoarcă spre el, să ofteze și să își ridice brațele în semn de frustrare înainte de a spune: „Ce s-a întâmplat? De ce trebuie să țipe?”.
În câteva minute, izbucnirea de frustrare a reginei, care a avut loc în pofida încercării lui Obama de a-l determina pe Berlusconi să vorbească încet – a devenit un adevărat hit internațional după ce videoclipul a fost publicat pe versiunea italiană a YouTube și preluat de versiunile online a numeroase ziare. Versiunea publicată pe site-ul italian al YouTube a generat și peste 650 de comentarii.
Vizitatorilor la Buckingham Palace li se interzice să filmeze în interiorul palatului cu telefoanele mobile sau camere de luat vederi. Cu toate acestea, la poza de familie au fost prezente două echipe TV britanică și străină care foloseau camere de luat vederi, însă nu se știe dacă vreunul dintre ele a fost sursa imaginilor.
Potrivit ediției online a Daily Mail, Buckingham Palace insistă că gafa diplomatică a lui Berlusconi, cunoscut pentru reacțiile sale nepotrivite în situații oficiale, nu a deranjat pe nimeni.
Anul trecut, Berlusconi l-a descris pe Obama ca fiind „bronzat” și, săptămâna trecută, a spus că răspunsul său la criza diplomatică globală este diferit de al președintelui american deoarece este mai „palid”.
Potrivit unui articol publicat în ediția online a Daily Mail, Casa Albă a anunțat că Barack Obama a fost atât de încântat să o întâlnească pe regina Marii Britanii încât și-a sunat fiicele pentru a le spune acest lucru. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe spune că regina i-a amintit președintelui Obama de propria bunică, cu toate că regina „locuiește într-o casă cu mult mai mare”.