Suceava

VIDEO IMPACT: Ambulanță în misiune, răsturnată într-o intersecție de un șofer începător



Ambulanța a fost izbită din lateral și s-a răsturnat în mijlocul intersecției
Ambulanța a fost izbită din lateral și s-a răsturnat în mijlocul intersecției

O ambulanță care se afla în misiune, îndreptându-se de urgență spre un caz medical, a fost acroșată violent și răsturnată în intersecția semaforizată din dreptul Bibliotecii Bucovinei din municipiul Suceava. Accidentul s-a petrecut aseară, în jurul orei 20.30, ambulanța fiind lovită de un autoturism condus de un șofer în vârstă de 19 ani.
Conform primelor informații, tânărul șofer începător, care conducea un autoturism Toyota, a ieșit de pe drumul secundar dinspre Prefectură, fără a acorda prioritate ambulanței care circula cu semnalele acustice și luminoase pornite, dinspre magazinul Bucovina, și care trecea pe lângă mașinile care staționau pe artera principală, la semafor.
Ambulanța a fost lovită din lateral și s-a răsturnat în mijlocul intersecției. Autospeciala a lovit destul de violent în partea din spate un alt autoturism, care era în față. În această din urmă mașină, pe bancheta din spate, erau mai mulți copii. Din fericire, deși mașina a fost avariată grav în spate, copiii nu au suferit leziuni.
La Spitalul Județean Suceava au fost transportați doar șoferul și asistenta de pe ambulanță. Primul nu avea aparent nici o leziune, însă a fost dus totuși la spital, pentru a i se face investigații.
Cei doi angajați ai Serviciului de Ambulanță Suceava au ieșit din autospeciala răsturnată cu ajutorul unei scări puse de unul dintre primii martori oculari ajunși la fața locului.
La locul accidentului au ajuns pompieri de la Detașamentul Suceava, care au acordat primul ajutor medical.
Șoferul în vârstă de 19 ani a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool.
În jurul orei 22.00, ambulanța a fost repusă pe roți, iar traficul a putut fi reluat în condiții normale.



Mașina lovită de ambulanță în partea din spate
Mașina lovită de ambulanță în partea din spate
Ambulanța a fost izbită din lateral și s-a răsturnat în mijlocul intersecției
Ambulanța a fost izbită din lateral și s-a răsturnat în mijlocul intersecției


Recomandări

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante