Vid fără margini

De când fotbalul jucat a dispărut, lăsând loc celui vorbit, am văzut la televizor nenumăraţi experţi dându-şi cu părerea asupra a ceea ce fotbalul nostru a fost, este şi mai ales va fi. Nostalgicii o ţin p-aia cu trecutul glorios, făcându-se că nu ştiu că între prezenţele noastre la Campionatele Mondiale s-au mai scurs şi cu alte ocazii zeci de ani, aşa că cei 28 de acum (de fapt, minimum 32, fiindcă până la următoarea ediţie, cea din 2030, atât ar fi de la precedenta participare) înseamnă doar că istoria se repetă. Pe de altă parte, una dintre discuţii a fost cea despre pierderea pe drumul către performanţă a unor talente dovedite. Adică de ce avem performanțe la fel de fel de „Under” (21, 19, 17), iar când să ajungă la vârsta de „seniori”, aceiaşi jucători fie dispar în neant, fie nu ajung nicicum la echipe de top sau în campionatele cu adevărat importante din Europa, deci din lume. Vidul acesta nemărginit dintre copiii talentaţi şi adulţii sictiriţi în care se transformă aceştia este în mod evident rodul unei educaţii catastrofale la care contribuie în mod evident atât familia, cât şi mecanismul absolut defect care alcătuieşte fotbalul românesc. Familia talentatului crede că şcoala chiar nu contează dacă ştii să dai cu ristul exterior, iar antrenorii n-au nicio treabă cu chiulul de la şcoală al talentatului, ci doar cu chiulul de la antrenamente. În cei câţiva ani fundamentali pentru devenirea sa ca adult, ca om adică, ăsta micu’ nu mai are niciun reper, elementele lipsă din educaţie fiind înlocuite cu imaginea succesului în viaţă, atât cât poate pricepe mintea lui lăsată de izbelişte: gagici de moare lumea, maşini ultra-mega-benga, cluburi de mari fiţe. Pentru a beneficia de cât mai multe din astea, născutul talent tre’ să facă economie de efort, ca să aibă şi cum să moară speranţă. M-am speriat văzând că ăia pe care îi ştiam de tineri de perspectivă au ajuns acum la vârsta retragerii din naţională, de bătrâneţe. Asta, fără să fi produs absolut nimic notabil cât au pierdut vremea pe gazon. Nu-i cereţi lui Hagi să facă minuni, că n-are cu cine. Vidul din jurul său este, cum am zis, nemărginit.