Fotbal - juniori A și B

Victorii pentru ambele cluburi ale județului, LPS și Sporting Suceava



Duminică, în etapa cu numărul patru din acest sezon a Campionatului Național de Fotbal, rezervat juniorilor A și B, a fost prima dată când toate cele patru echipe ale județului, de la LPS și Sporting Suceava au reușit să se impună. Cele două formații ale Liceului cu Program Sportiv Suceava au evoluat pe teren propriu în compania celor de la ACS 05 Ceahlăul Piatra Neamț, impunându-se la juniori A cu 2 – 1 și la juniori B cu 1 – 0.
În prima partidă, juniorii A, pregătiți de Ovidiu Murariu au avut o primă repriză în care și-au creat multe ocazii, dar neconcretizate pe tabelă, sucevenii deschizând scorul în minutul 55, din penalty, Avasiloaiei, cel care a mărit mai apoi diferența în minutul 88, oaspeții stabilind scorul final în minutul 90, scor 2 – 1.
„Echipa a început să se omogenizeze și acest lucru s-a văzut în meciul cu nemțenii, unul în care ne-am creat foarte multe ocazii, dar am ratat și foarte mult. Acest rezultat ne menține pe primele locuri în clasament, un lucru îmbucurător fiind faptul că reușim să punem probleme și să câștigăm în deplasare, dar în același timp trebuie să ne facem foarte bine și jocurile de acasă ”, a declarat antrenorul echipei de juniori A de la LPS Suceava, Ovidiu Murariu.
La juniori B, echipa LPS-ului, pregătită de Ovidiu Căldăruș a reușit să învingă o echipă a oaspeților ce avea în componență majoritatea jucătorilor ce formează selecționata under 16 a județului Neamț, printr-un gol venit în minutul 35 a lui Eduard Costan, cel care a tras impecabil de la 25 de metri.
De cealaltă partea, clubul sucevean Sporting Suceava a reușit să câștige ambele întâlniri din deplasarea de la LPS Botoșani. La juniori A, sportivii pregătiți de Aurel Constantin au câștigat la limită, cu 1 – 0, prin golul lui Andronicescu.
La juniorii B, fotbaliștii antrenați de Ciprian Anton au reușit să câștige destul de lejer, cu 4 – 0, prin reușitele lui Iacobuț, Gâscă, Buziuc și Cătălin Strugariu, după ce la pauză aveau deja 2 – 0.
Etapa viitoare, LPS Suceava va sta, în timp Sporting va întâlni duminică pe Areni vecinii de la CSȘ Botoșani, de la orele 12.30 și 14.30.