Minifotbal - Campionatului Județean pentru old-boys „Ambro”

Victorii pe linie pentru fruntașe



Situație neschimbată la vârful clasamentului Campionatului Județean de minifotbal pentru old-boys „Ambro”, după ce primele cinci clasate au obținut victorii pe linie. Campioana an-titre Revine își continuă parcursul fără greșeală din acest sezon, dispunând cu scorul de 2-0 de Euro Express Full, într-un meci contând pentru etapa a IX-a a competiției, prin golurile marcate de Cazacu și Cristurean.
În cel mai spectaculos joc al rundei, Ilmar Tour a dispus la limită, de Brădet, cu ajutorul reușitelor semnate de Niga, Timofte, Haidău, Brișcan și Brăescu. Brădet a ripostat prin Alexa, Canciuc, Soroceanu și Oniu.
Foarte cursivă a fost și confruntarea dintre Interconti și Florconstruct, încheiată cu scorul de 8-4 în favoarea formației manageriate de Mișu Ududec. Au înscris Crăciun (6), Andrieș, Bârsei, respectiv Florea, Luca, Jalbă și Baltă.
Formația Ambro-Pit Stop și-a respectat la rândul ei statutul de favorită, trecând la pas de Luceafărul, prin golurile marcate de Gavriliuc (2), Cosmaciuc, I. Bernard, Buta și Rădășanu. Echipa condusă de Cornel Ianoș n-a găsit decât o singură dată drumul spre poarta adversă, prin M. Zubjinschi.
În apropierea podiumului se menține și Adistal, care a dispus în ultimul meci de campionat de Artra, cu scorul de 4-2. Au înscris Aolăriței (2), Vizitiu și Costeniuc, respectiv Corduș (2).
Ice Galaxy continuă să resimtă lipsa golgeterului Dorin Mihăilă, suferind o nouă înfrângere, de această dată în disputa cu Berusia. 5-1 a fost scorul final, cu goluri marcate de Boberschi (2), Perijoc, Papanicolau și Șuleap, respectiv Horobeț.
În fine, le-a revenit roșeața în obraji și foștilor rugbiști, care după câteva etape de secetă au izbutit să le vină de hac celor de la Valexin. Popescu a marcat golurile victoriei pentru Prietenii Rugby-ului, în vreme ce Valexin a alergat tot meciul după egalare, dar n-a reușit să marcheze decât o singură dată, prin Istrate.
Meciurile Campionatului Județean de minifotbal pentru old-boys „Ambro” sunt găzduite de Baza Sportivă „Gârla Morii”, situată în Lunca Sucevei.
Rezultate etapa a IX-a:
Berusia – Ice Galaxy 5-1
Prietenii Rugby-ului – Valexin 2-1
Florconstruct – Interconti 4-8
Euro Express Full – Revine 0-2
Artra – Adistal 2-4
Ilmar Tour – Brădet 5-4
Ambro-Pit Stop – Luceafărul 6-1
Clasament
1. Revine 9 9 0 0 65 – 7 27
2. Ilmar Tour 9 7 1 1 52 – 21 22
3. Interconti 8 6 1 1 41 – 19 19
4. Ambro-Pit Stop 9 6 1 2 27 – 15 19
5. Adistal 8 6 0 2 29 – 22 18
6. Brădet 9 4 1 4 37 – 28 13
7. Valexin 9 4 0 5 26 – 28 12
8. Ice Galaxy 9 4 0 5 38 – 49 12
9. Berusia 9 3 2 4 37 – 48 11
10. Euro Express Full 9 3 0 6 40 – 30 9
11. Florconstruct 9 2 1 6 35 – 46 7
12. Luceafărul 9 2 1 6 27 – 57 7
13. Prietenii Rugby-ului 9 2 0 7 24 – 61 6
14. Artra 9 0 0 9 17 – 66 0
Iată cum se prezintă programul etapei a X-a:
Marți, 22 octombrie
ora 18.00: Euro Express Full – Ice Galaxy
ora 19.00: Ilmar Tour – Adistal
Miercuri, 23 octombrie
ora 18.00: Valexin – Florconstruct
ora 19.00: Ambro-Pit Stop – Berusia
Joi, 24 octombrie
ora 17.00: Luceafărul – Brădet
ora 18.00: Artra – Prietenii Rugby-ului
ora 19.00: Interconti – Revine



Recomandări

A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi

A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi
A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi