Minifotbal

Victorii la scor în primele meciuri ale Campionatului Municipal



Luni seară s-a dat startul la o nouă ediție a Campionatului Municipal de Minifotbal, competiție care începând din acest an este înscrisă în calendarul Asociației Române de Minifotbal, din cadrul Federației Române de Fotbal. În noua sa organizare, Campionatul Municipal de Minifotbal – Liga Bergenbier va avea dreptul să-și trimită campioana la turneul final al Campionatului Național de Minifotbal, acolo unde reprezentanta Sucevei va avea cazarea și masa pentru o săptămână asigurate de sponsorul competiției Bergenbier.
Luni seară, competiția desfășurată pe terenul bazei sportive Ramiro a fost deschisă de meciul dintre campioana en-titre, Railex ODN și o echipă aflată la prima participare, Activ. Meciul a fost unul care a curs într-o singură direcție, campionii impunându-se fără probleme cu scorul de 8 – 0. În cea de-a doua partidă a serii, Apropo Cafe a debutat în noul sezon cu o victorie fără emoții, scor 5 – 0, în fașa celor de la Adistal. În ultimul meci de luni seară, Interconti, echipă de tradiție în acest campionat a trecut cu scorul de 9 – 2 de Interseby, după ce în debutul meciului, aceștia din urmă au deschis scorul.
Ieri a fost pauză, iar astăzi și mâine sunt programate celelalte patru meciuri din prima etapă a municipalului. Astfel, astăzi, de la orele 18.00, Pitstop va întâlni debutanta Global Instal, iar de la orele 19.00, o altă echipă la prima participare, Hotel Imperium va juca împotriva celor de la Pub Sport Penalty. Mâine seară, de la orele 18.00 este programat derbyul acestei prime etape, între Omniasig și Revine, iar de la orele 19.00 se vor întâlni două echipe la prima participare, Netcom și Bracom.
Ediția din acest an a Campionatului Municipal de Minifotbal-Liga Bergenbier va avea la final și premii în bani, mai exact 1.000 de euro pentru campioană, 500 de euro pentru locul doi și 300 de euro pentru a treia clasată.