Liga a IV-a

Victorii la scor în patru din cele șase meciuri din această etapă



Etapa cu numărul 17 din Liga a IV-a de fotbal a fost una cu multe goluri, în patru din cele șase meciuri disputate înscriindu-se cel puțin câte 5 goluri în fiecare întâlnire. Sâmbătă, în primul meci al acestei runde, CS Gura Humorului a făcut scor pe teren propriu, în disputa cu ultima clasată, Voința Stroiești, pe care a învins-o cu 5 – 0. Cu același scor s-a impus și Moldova Drăgușeni, în deplasarea de la Iacobeni, Dascălu și Trofin semnând câte o dublă.
Un alt meci cu cel puțin cinci goluri a fost și la Arbore, unde Sporting II a dispus de Zimbrul Siret cu scorul de 5 – 1, golul de onoare al oaspeților fiind reușit în prelungirile partidei. Una din surprizele etapei s-a consemnat la Liteni, unde gazdele au reușit să câștige cu 4 – 2 în fața ocupantei locului trei, Bucovina II Frătăuții Noi. Liderul Șomuzul Preutești a avut o misiune destul de dificilă la Frătăuții Vechi, unde până la urmă a câștigat cele trei puncte puse în joc cu un gol reușit de Vasiliu în minutul 70.
Etapa a 17-a
Viitorul Liteni – Bucovina II Frătăuții Noi 4 – 2
Sporting II Arbore – Zimbrul Siret 5 – 1
Minerul Iacobeni – Moldova Drăgușeni 0 – 5
CS Gura Humorului – Voința Stroiești 5 – 0
Viitorul Verești – Avântul Volovăț 1 – 1
Progresul Frătăuții Vechi – Șomuzul Preutești 0 – 1
Bradul Putna – Șomuz Fălticeni, meci amânat pentru 21 mai
Clasament
1. Șomuzul Preutești 17 13 3 1 47-13 42p
2. Bradul Putna 16 12 2 2 49-11 38p
3. Bucovina II Frătăuții Noi 17 11 2 4 37-20 35p
4. Șomuz Fălticeni 16 11 1 4 34-20 34p
5. Progresul Frătăuții Vechi 17 9 1 7 35-27 28p
6. Avântul Volovăț 17 6 4 7 28-23 22p
7. CS Gura Humorului 17 5 6 6 20-17 21p
8. Moldova Drăgușeni 17 6 2 9 38-40 20p
9. Minerul Iacobeni 17 5 4 8 26-36 19p
10. Sporting II Arbore 17 6 1 10 38-54 19p
11. Viitorul Liteni 17 5 2 10 23-37 17p
12. Viitorul Verești 17 4 4 9 23-48 16p
13. Zimbrul Siret 17 4 2 11 18-39 14p
14. Voința Stroiești 17 2 4 11 17-48 10p



Recomandări

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți
Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți