Victorii la limită pentru Șoimii și Cetatea în etapa a VII-a



Cetatea a câștigat meciul din etapa a VII-a
Cetatea a câștigat meciul din etapa a VII-a

Formațiile Șoimii Gura Humorului și Cetatea Suceava continuă duelul de la distanță pentru șefia Seriei I a Ligii a III-a. Primele două clasate s-au impus în runda a VII-a, astfel că distanța care le separă în clasament a rămas neschimbată.

Șoimii au scăpat cu bine dintr-o deplasare grea, pe Municipalul din Rădăuți. Echipa antrenată de Valentin Suciu a câștigat la limită, cu 1-0, cu ajutorul reușitei semnate de Lorand Fulop, care a transformat impecabil o lovitură liberă de la 18 metri, în minutul 40 al întâlnirii.

La rândul ei, Cetatea a dispus cu 2-1, de CS Gheorgheni, pe Areni. Sucevenii au deschis scorul prin Andrei Cerlincă, în minutul 4, dublându-și avantajul în minutul 55, prin Andrei Buceac. Harghitenii au stabilit scorul final prin Alexandru Catrici, după o oră de joc.

În etapa a VII-a s-au mai jucat partidele: AFC Odorheiu Secuiesc – CSM Adjud 0-1, FC II Bacău – Aerostar Bacău 0-2, Știința Miroslava – USV Iași 1-1 și CSM Vaslui – Viitorul Onești 2-0. Clasamentul Seriei I se prezintă astfel: 1. Șoimii Gura Humorului – 18 pct., 2. Cetatea – 15 pct., 3 Aerostar Bacău – 14 pct., 4. CSM Vaslui – 13 pct., 5. CSM Adjud – 10 pct., 6. Viitorul Onești – 9 pct., 7. CS Gheorgheni – 9 pct., 7. AFC Odorheiu Secuiesc – 8 pct., 9. Știința Miroslava – 8 pct., 10. Bucovina Rădăuți – 7 pct., 11. USV Iași – 5 pct., 12. FC II Bacău – 3 pct.



Recomandări