HANDBAL

Victorie mare pentru Universitatea Suceava



Victorie mare pentru Universitatea Suceava
Victorie mare pentru Universitatea Suceava

Aflați într-o creștere vizibilă de formă, tinerii handbaliști suceveni au mai bifat o victorie, în cel mai bun meci pe care l-au făcut în acest campionat pe teren propriu. Cu toate că au întâlnit o echipă experimentată, Minaur Baia Mare, universitarii au controlat jocul pe toată durata celor 60 de minute, făcând chiar și spectacol în fața unei săli arhipline. Sucevenii au preluat inițiativa încă din debutul partidei și au reușit să se distanțeze la patru goluri, scor 7 – 3 în minutul 11. Oaspeții au echilibrat oarecum jocul, apropiindu-se încet, dar sigur pe tabelă. Finalul primei reprize a fost unul destul de încins, sucevenii intrând la vestiare cu un avantaj minim, scor 16 – 15. În repriza a doua, elevii antrenorului Petru Ghervan au continuat jocul bun, descurcându-se cu brio și în mai multe situații de inferioritate, aici remarcându-se portarul Iulian Andrei, cel care a închis foarte bine poarta, chiar și la loviturile de la 7 metri. Mai mult, sucevenii au reușit chiar să marcheze în cinci oameni, și să păstreze avantajul de pe tabelă. Cu un Cristian Adomnicăi aflat într-o formă foarte bună, echipa universitară reușește să se distanțeze din nou la patru și chiar la șase goluri, în minutul 44, atunci când tabela arăta 28 – 22. Până la finalul meciului, băimărenii au o răbufnire de orgoliu, dar nu se pot apropia decât la trei goluri, partida încheindu-se cu scorul de 38 – 34 în favoarea studenților.
– Urmează meciuri cu ultimele clasate
Prin această victorie, echipa locală a mai făcut un pas foarte important în lupta pentru menținerea în Liga Națională, urcând în clasament încă un loc, cu patru victorii și tot atâtea înfrângeri, totalizând opt puncte până în prezent. „Am făcut cel mai bun joc de acasă, unul în care ne-am concentrat foarte bine în apărare, dar și în atac. Echipa a demonstrat că este pe un traseu ascendent, care sper să nu se oprească aici. Urmează două meciuri mult mai importante pentru noi, pe terenul ultimelor două clasate, la Cluj și la Iași, acolo de unde vrem să ne întoarcem acasă cu punctele. Avem potențial, dar va trebui să muncim în continuare în același ritm, pentru a putea face față cu succes și următoarelor confruntări”, a declarat după meci, antrenorul Petru Ghervan. Petru echipa locală au evoluat portarii Andrei și Nicolaevici, și jucătorii Țuțu (1 gol), Gavriloaia (5), Ignat (1), Mitrea (4), Adomnicăi (12), Bursuc (5), Brădățan (3), Tcaciuc (1), Chiruț (3) și Dospinescu (3). Sâmbăta viitoare, universitarii vor juca la Universitatea Cluj, urmând ca miercuri să evolueze la Iași, iar sâmbătă, acasă, cu HCM Constanța.
După etapa a opta, clasamentul Ligii Naționale arată astfel:
1 Dinamo Baumit București 8 7 0 1 277 214 14
2 HCM Constanța 8 6 1 1 223 202 13
3 Steaua MFA București 8 6 0 2 266 240 12
4 CSM Medgidia 8 5 1 2 265 234 11
5 UCM Reșița 8 4 3 1 244 219 11
6 Uztel Ploiești 8 4 1 3 218 219 9
7 Izometal Timișoara 8 3 2 3 220 214 8
8 HCM CSM Bistrița 8 4 0 4 212 224 8
9 CS Universitatea Suceava 8 4 0 4 224 243 8
10 Minaur Baia Mare 8 3 0 5 237 241 6
11 HCM Brașov 8 2 1 5 195 204 5
12 Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 8 2 1 5 219 234 5
13 Armătura U Agronomia Cluj 8 1 0 7 189 247 2
14 Politehnica Iași 8 0 0 8 190 244 0



Recomandări

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani
Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

Liderul AUR Suceava, Cătălin Axinte, consideră că intenția primăriei de a scoate la licitație parcările de domiciliu reprezintă un alt bir pus pe suceveni

Liderul AUR Suceava, Cătălin Axinte, consideră că intenția primăriei de a scoate la licitație parcările de domiciliu reprezintă un alt bir pus pe suceveni
Liderul AUR Suceava, Cătălin Axinte, consideră că intenția primăriei de a scoate la licitație parcările de domiciliu reprezintă un alt bir pus pe suceveni