Odată cu revenirea lui Leonard Bibirig pe banca tehnică, CS Universitatea Suceava a devenit din nou acea echipă harnică, capabilă să pună probleme oricărui adversar. Așa s-a întâmplat și ieri, sucevenii izbutind să se impună, după un meci de luptă, cu scorul de 28-26 (14-11) pe terenul grupării Pandurii Târgu Jiu.
Chiar dacă au avut în față echipa clasată pe locul al patrulea în ierarhia la zi a Ligii Naționale, „studenții” au intrat foarte motivați pe teren, instalându-se din start la conducerea partidei. Handbaliștii gorjeni au luptat din răsputeri să facă față ritmului impus de formația vizitatoare și, chiar dacă au ținut mai mereu aproape, s-au văzut conduși la pauză cu scorul de 14-11. Beneficiind de suportul propriului public, „pandurii” au dat totul în partea secundă și au recuperat pas cu pas ecartul care-i despărțea de formația vizitatoare, astfel că în minutul 45 scorul a devenit egal, 20-20. A urmat din nou o perioadă de joc foarte bună pentru suceveni, care s-au distanțat din nou la trei goluri pe tabela de marcaj, însă echilibrul pe tabelă a revenit rapid, în momentul în care ai noștri au fost nevoiți să suporte handicapul unei duble eliminări. Sucevenii au trecut însă cu bine și peste aceste clipe dificile, au fost mai lucizi pe final, izbutind să impună meritat în fața gorjenilor, cu scorul de 28-26.
În urma acestui succes, CS Universitatea Suceava a urcat pe locul șase în clasament și va juca în runda viitoare, tot în deplasare pe terenul grupării Universitatea Transilvania Cluj.
CSU Suceava: I.Andrei, Șelaru – Țuțu, Șoldănescu, Petrea, Roșu (1), Gavriloaia (6), Mitrea (6), Besarab (1), Schroeder (1), Amihăiesei (2), Cântec (6), Acatrinei (6).
Rezultate consemnate în etapa a XIII-a a Ligii Naționale:
Pandurii Târgu Jiu – CSU Suceava 26-28
Universitatea Cluj – Dinamo Călărași 26-26
CSM Ploiești – Știința Bacău 12-25
CSM Satu Mare – Poli Timișoara 27-26
Steaua – CS Caraș Severin 28-34
Partidele Potaissa Turda – HC Odorhei și HCM Constanța – CSM București s-au disputat aseară.
Clasament
1. HCM Constanța 12 12 0 0 414-305 24
2. Știința Bacău 13 11 0 2 403-336 22
3. CS Caraș Severin 13 8 1 4 353-352 17
4. HC Odorhei 12 6 3 3 372-347 15
5. Energia Tg. Jiu 13 7 1 5 389-379 15
6. CSU Suceava 13 6 2 5 351-353 14
7. Dinamo Călărași 13 6 2 5 356-359 14
8. Potaissa Turda 12 5 2 5 322-321 12
9. CSM Satu Mare 13 5 1 7 341-375 11
10. Poli Timișoara 13 5 0 8 315-306 10
11. Transilvania Cluj 13 3 2 6 355-376 8
12. CSM București 12 3 1 8 314-336 7
13. CSM Ploiești 13 2 3 8 295-344 7
14. Steaua București 12 0 2 10 318-399 2
Handbal masculin – Liga Națională
Victorie mare pentru Universitatea Suceava
