Volei

Victorie mare pentru echipa locală



Sâmbătă, în etapa a opta a campionatului național de volei, divizia A2, CSMU LPS Suceava a avut parte de un nou meci decisiv, în compania echipei Videoclip Ploiești. Spectatorii care au venit în sala Unirea pentru a vedea meciul nu au avut ce regreta. Partida a fost una deosebit de echilibrată, a fost presărată cu numeroase răsturnări de scor, în final echipa gazdă impunându-se cu 3-2, după ce a fost condusă cu 2-1.
„Pregătirea noastră fizică superioară și-a spus cuvântul, datorită ei am revenit în meci și la final ne-am impus. Am câștigat și sunt optimist că ne vom impune și în meciurile ce urmează”, ne-a declarat Victor Pancu, antrenorul echipei locale.
Cu patru victorii și patru înfrângeri la activ, echipa locală mai are nevoie de multe meciuri bune pentru a ajunge în faza a doua a campionatului, acolo unde se vor califica doar primele patru formații, care vor lupta pentru cele două locuri care asigură calificarea la barajul pentru promovarea în prima divizie a voleiului românesc.
În etapa următoare, CSMU LPS Suceava va evolua în deplasare, pe terenul formației Constam Buzău.



Recomandări

Eșec în negocierile dintre conducerile cluburilor Cetatea Suceava și Șoimii Gura Humorului pentru formarea unei singure echipe