După două rezultate negative care au tulburat nițel apele la Sporting, alb-verzii s-au trezit din nou la viață, obținând ieri după amiază, la Galați, o victorie concludentă, cu scorul de 5-1, în confruntarea cu Politehnica. Partida a fost dominată de la un capăt la celălalt de fotbaliștii pregătiți de Ovidiu Murariu și Bogdan Grosu, care s-au simțit nesperat de bine pe terenul sintetic ce a găzduit partida din etapa a XI-a a Ligii a III-a. Sucevenii au deschis scorul încă din minutul 10 prin Negru, care a reluat cu latul în plasă o pasă foarte bună recepționată de la Buziuc. Golgeterul celor de la Sporting avea să-și treacă și el numele pe lista marcatorilor la jumătatea primei reprize, în urma unei execuții pretențioase, foarfecă laterală de la 10 metri. În debutul părții secunde, Negru, cel mai bun jucător de pe teren în confruntarea de la Galați, a mărit avantajul oaspeților dintr-un penalty obținut tot de el. La 0-3, gazdele au mai dres puțin busuiocul prin reușita lui Agbleta, din minutul 70. Speranțele gălățenilor au fost spulberate însă definitiv de omniprezentul Negru, acesta punctând pentru 1-4 două minute mai târziu, cu un șut imparabil, de la 16 metri, trimis direct la vinclu. Finalul a aparținut tot sucevenilor, care în minutul 88 au pus cireașa pe tort prin golul înscris de Azaharioaei în urma unei impetuoase acțiuni personale.
Sporting a evoluat în alcătuirea Turiță – Dutciuc, Breniuc, Andronic, Arotăriței – Azaharioaei, Guriță, Apetri, Pantea – Negru, Buziuc. Au mai intrat Prichici, Căinari, Liutec și Strugariu.





