Liga a III-a

Victorie la scor de neprezentare pentru Rapid CFR Suceava



Rapidiștii s-au impus ieri după-amiază după o repriză secundă pe care au dominat-o autoritar
Rapidiștii s-au impus ieri după-amiază după o repriză secundă pe care au dominat-o autoritar

Rapid CFR Suceava a reușit a doua victorie din acest sezon, după ce s-a impus fără probleme pe teren propriu, ieri după masă, în fața celor de la CSM Focșani, scor 3 – 0. Oaspeții au rămas în 10 jucători încă din minutul 12, când Șuleru a scăpat singur spre poarta adversă și la marginea careului a fost agățat din spate de Ștefan, acesta din urmă primind roșu direct. Lovitura liberă a fost executată de Negru, dar mingea a lovit zidul advers. Cu un om în minus, focșănenii au făcut pasul în spate, iar rapidiștii au controlat jocul, dar fără a finaliza în poarta adversă, scor la pauză 0 – 0. Partea a doua a jocului a fost una mult mai animată, cu o echipă a Rapidului ofensivă, care a profitat de avantajul numeric de pe teren. După o ocazie a lui Plămadă, care trimite mingea cu capul pe lângă poarta focșănenilor, în minutul 60 Sevaciuc deschide scorul tot cu o lovitură de cap, după un corner, scor 1 – 0. La două minute după, Jalbă nimerește bara din 6 metri singur cu portarul, iar în minutul 65, rapidiștii își măresc avantajul, după o fază la care Sava recuperează o minge la mijlocul terenului și îl angajează pe Tomescu, cel care șutează fără șanse pentru portarul advers, din interiorul careului, scor 2 – 0. Cu două minute înainte de final, Negru aduce golul trei pentru echipa antrenată de Bogdan Tudoreanu din penalty, în urma unei faze la care tot el a fost faultat în careu, scor final 3 – 0.
Rapid CFR Suceava a început această partidă în formula: Gavriloaia, Oniu, Sevaciuc, Sava, Jalbă, Pantea, Apetri, Romaniuc, F. Plămadă, Șuleru și Negru, pe parcursul jocului în teren intrând și Tomescu, Golofca, Spătar și Corban.