CS Universitatea Suceava a câștigat sâmbătă, cu scorul de 28-27 (12-13), la Baia Mare, pe terenul unei contracandidate la un loc de cupă europeană și și-a consolidat astfel poziția a VI-a în clasament. Partida cu Minaur s-a desfășurat sub semnul echilibrului, fotbaliștii pregătiți de Petru Ghervan și Leonard Bibirig izbutind să se desprindă pe final grație unei condiții fizice superioare. Ambele echipe au mers cap la cap până în minutul 50, când sucevenii au reușit să se distanțeze pentru prima dată la 3 goluri pe tabela de marcaj. În minutul 57 universitarii au ajuns să conducă chiar cu patru goluri avans, 28-24, iar cu tot iureșul lor de final, băimărenii nu au reușit decât să limiteze proporțiile scorului. „Minaur și Universitatea sunt două echipe de valori sensibil egale, însă voința și dorința noastră mai mare de victorie ne-au condus spre succes. Știu că băimărenii nu trec printr-o perioadă tocmai fericită din punct de vedere financiar, dar Minaur rămâne totuși un brand respectat în handbalul european și sunt încrezător că o vor scoate la liman”, a declarat antrenorul Universității, Leonard Bibirig. De partea cealaltă, tehnicianul gazdelor, Ion Crăciun, a pus înfrângerea echipei sale pe seama situației financiare precare a clubului Minaur. „Am jucat bine până spre final, însă în momentul în care sucevenii s-au desprins pe tabela de marcaj nu am mai avut forța să revenim. Din cauza restanțelor financiare acumulate, atmosfera nu are cum să fie bună în sânul lotului. Îmi e greu să antrenez echipa în asemenea condiții, pentru că jucătorii îmi reproșează tot timpul neajunsurile financiare”, a precizat Ion Crăciun.
Minaur Baia Mare: Irimuș (18 intervenții), Viman (1) – Stamate 9 goluri (2 din aruncări de la 7m), Musteață 4, Pop 3, Asoltanei 3, Mihai 2, Bondar 2 (2), Popescu 2, Varady 1, Gavrilovic 1, Sas, Vasile, Fotonea. Antrenori: Ion Crăciun – principal, Florin Mironescu – secund.
CS Universitatea Suceava: Pralea (9 intervenții, inclusiv o aruncare de la 7m), Andrei (5) – Chiruț 7 goluri (5 din aruncări de la 7m), Acatrinei 5, Adomnicăi 5, Bursuc 4, Mitrea 3, Gavriloaia 2, Zvanciuc 1, Dospinescu 1, Dediu, Șoldănescu, Ignat, Tcaciuc. Antrenor: Leonard Bibirig. Director tehnic: Petru Ghervan.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a XV-a a Ligii Naționale:
CSM Satu Mare – Știința Bacău 25-38
SC Municipal Brașov – Dinamo București 25-26
Steaua București – HC Odorhei 31-13
HCM Constanța – Universitatea Politehnica Timișoara 38-24
HC Minaur Baia Mare – Universitatea Suceava 27-28
Energia Pandurii Târgu Jiu – UCM Reșița 18-23
Universitatea Transilvania Cluj a stat.
Clasament
1. HCM Constanța 14 13 0 1 455-354 26
2. UCM Reșița 14 11 2 1 420-350 24
3. Știința Municipal Dedeman Bacău 14 9 2 3 450-404 20
4. Steaua MFA București 14 9 1 4 437-369 19
5. Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 14 8 1 5 374-374 17
6. Universitatea Bucovina Suceava 14 8 0 6 393-363 16
7. HC Minaur Știinta CSM Baia Mare 14 5 1 8 358-362 11
8. Universitatea Transilvania Cluj 13 5 1 7 336-363 11
9. HC Odorhei 14 5 0 9 407-433 10
10. CSM Satu Mare 14 4 1 9 401-434 9
11. Universitatea Politehnica Municipal Timișoara 13 4 1 8 324-385 9
12. Dinamo București 14 3 1 10 411-469 7
13. SCM Rom Cri Brașov 14 0 1 13 343-439 1