Liga Campionilor

Victorie istorică pentru Unirea Urziceni



Jucătorii Urziceniului au murit pe teren, dar și-au atins scopul
Jucătorii Urziceniului au murit pe teren, dar și-au atins scopul

Echipa Unirea Urziceni a învins, marți, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formația spaniolă FC Sevilla, într-un meci din etapa a V-a a grupei G a Liga Campionilor, și și-a asigurat prezența în primăvara europeană.
Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Dragutinovici, în minutul 45, în proprie poartă.
În minutul 45, Brandan a executat o lovitură liberă în interiorul careului formației din Sevilla, iar fundașul Dragutinovici a trimis cu capul, de la zece metri, în propria poartă.
În urma acestui succes, Unirea Urziceni a devenit prima echipă românească care a obținut două victorii în grupele Ligii Campionilor.
La partida de pe stadionul Steaua au asistat aproximativ 18.000 de spectatori, printre care s-au aflat și aproape o sută de fani spanioli.
Dan Petrescu vrea în optimile Ligii
Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat că se simte bine cu opt puncte în Liga Campionilor, dar a precizat că își mai dorește încă unul pentru a ajunge în optimile de finală ale competiției.
„Sunt mulțumit de prestația jucătorilor și de rezultat. Este o victorie foarte importantă pentru fotbalul românesc, împotriva unei echipe pe care o văd cel puțin în sferturi. Am demonstrat că dacă muncim bine și avem atitudine bună putem câștiga în fața unei echipe puternice. Indiferent de rezultatul ultimului meci din grupă, îmi felicit jucătorii și sunt mândru de ei. Mă simt bine cu opt puncte în Liga Campionilor, dar mai vreau încă unul și vreau să mai câștig un meci acasă în optimi”, a spus Petrescu.
Tehnicianul ialomițenilor consideră că această victorie este cel mai important rezultat din cariera sa de antrenor: „Această victorie este cel mai important rezultat din cariera mea. Am făcut mai multe puncte în grupă decât credeau specialiștii. Unirea Urziceni un nume. Cred că cei de la LPF nici nu s-au uitat la meciul nostru din seara asta. Nu putem spune că suntem o echipă norocoasă, că am câștigat cu noroc, pentru că deși am învins printr-un autogol, am și marcat un gol valabil care a fost anulat. La final am fost foarte nervos, pentru că am crezut că Liga Campionilor e o competiție fair-play, în care se trimite mingea afară din joc atunci când un fotbalist e accidentat. Există și un lucru negativ în acest meci, faptul că Maftei a primit cartonaș galben și va fi suspendat pentru ultimul joc. La Stuttgart nu va fi aceiași presiune pe care am avut-o astăzi, pentru că suntem deja calificați în primăvara europeană. Am crezut că dacă vom câștiga astăzi vom fi calificați chiar în optimile Ligii Campionilor. Ca recompensă pentru elevii mei o să-i scot în oraș, dar abia după finalul turului de campionat”.
Spaniolii au felicitat Unirea pentru victorie
Antrenorul Manuel Jimenez a declarat că rezultatul acestui joc nu-l mulțumește, dar este satisfăcut de jocul prestat de elevii săi.
„Sunt supărat pentru rezultat, dar nu și pentru joc. Jocul a fost de partea noastră. Am avut o atitudine bună, ocazii de gol, posesie, nu am greșit mult, am fost periculoși mai ales după intrarea lui Perotti. După joc rezultatul nu este just, dar Unirea a muncit foarte mult, a profitat de greșeala noastră, de un autogol, și nu m-a deranjat stilul ei defensiv. S-a apărat bine, organizat. Chiar dacă bagajul lor ofensiv a fost limitat, îi felicit pentru rezultatul obținut. După scorul de 1-0 nu a mai vrut să atace. S-a văzut că un meci se câștigă pe teren, nu poți câștiga un meci considerându-te dinainte superior. Probabil că arbitrul trebuia să arate câteva cartonașe galbene atunci când Unirea a mai tras de timp”, a precizat tehnicianul iberic.
Meciul decisiv se joacă la Stuttgart
Echipa germană VfB Stuttgart, cu atacantul Ciprian Marica pe banca de rezerve, a învins, marți, deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), formația scoțiană Glasgow Rangers, într-un meci din etapa a V-a a grupei G a Ligii Campionilor.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Rudy ’16 și Kuzmanovici ’59. În urma acestui rezultat, Glasgow Rangers a ratat orice șansă de a mai prinde primăvara europeană.
Clasamentul grupei G este următorul: 1. FC Sevilla 10 puncte, 2. Unirea Urziceni 8 puncte, 3. VfB Stuttgart 6 puncte, 4. Glasgow Rangers 2 puncte.