Rugby

Victorie fără bonus în fața Bârladului

CSM Bucovina Suceava a reușit sâmbătă cea de-a șaptea victorie din turneul play-out
CSM Bucovina Suceava a reușit sâmbătă cea de-a șaptea victorie din turneul play-out

Echipa locală de rugby, CSM Bucovina Suceava, a reușit sâmbătă cea de-a șaptea victorie din turneul play-out, pe teren propriu, în fața celor de la Rulmentul Bârlad, scor 19 – 7.
Sucevenii nu au făcut un meci prea spectaculos, dar au obținut cele patru puncte cu care se mențin în continuare în lupta pentru primul loc în clasament, după ce Olimpia s-a impus acasă fără bonus în fața Politehnicii Iași, scor 22 – 3.
Prima repriză a întâlnirii cu Bârladul a fost una controlată de CSM Bucovina, care a înscris două eseuri, primul prin Conache, iar al doilea de „veteranul” Mihai Bortă, ce care le-a servit oaspeților specialitatea casei, mai exact un mol rulant cu care a ajuns în terenul de țintă advers, ambele încercării fiind transformate de Ignea. Repriza a doua a fost una mai echilibrată, bârlădenii reușind un eseu, în urma căruia au început să spere că pot face o surpriză la Suceava. Tabela a fost închisă de Drelciuc, cel care și-a trecut în cont o încercare, tot după un mol rulant, dar Ignea a ratat transformarea după ce a nimerit un but, scor final 19 – 7.
În următoarea etapă, sucevenii vor juca pe terenul celor de la Poli Iași, într-un meci pe care trebuie să-l câștige pentru a mai spera la locul unu, în următoarea și ultima etapă cu Olimpia București.
Clasamentul turneului play-out
1. Olimpia București 8 7 0 1 197-46 5pbonus 33puncte
2. CSM Bucovina Suceava 8 7 0 1 164-103 2pb 30p
3. Poli Iași 8 5 0 3 180-106 6pb 26p
4. CFR Brașov 8 2 0 6 80-191 2pb 10p
5. RC Bârlad 8 2 0 6 108-208 1pb 9p
6. RC Grivița 8 1 0 7 66-140 3pb 6p

Recomandări

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului