DIVIZIA A

Victorie de moral pentru Steaua

Echipa Steaua București a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formația CFR Cluj, în ultimul meci al etapei a XXVII-a a Diviziei A. Steaua a deschis scorul în minutul 58, prin Dorin Goian, care a reluat cu capul în plasă, de la șase metri, chiar sub bară, un balon centrat de Vasilică Cristocea, din corner de pe partea dreaptă. Gazdele au ridicat scorul la 2-0 în minutul 85, prin Nicolae Dică. La o fază prelungită de atac, Mirel Rădoi a șutat din careu în blocaj, mingea a revenit la Dică iar acesta a înscris cu un șut pe jos, pe sub Martin Tudor. La meciul disputat pe stadionul Național din Complexul Sportiv „Lia Manoliu” au asistat aproximativ 20.000 de spectatori. Steaua a reușit să marcheze pentru prima oară după meciul retur cu Middlesbrough, din semifinalele Cupei UEFA. De atunci „roș-albaștrii” au pierdut două jocuri, 0-2 cu Rapid și 0-1 la Bistrița, victoria din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, restant din etapa a XX-a, venind după un autogol al lui Naicu. Anunțat inițial indisponibil minim două săptămâni, după ce și-a secționat un tendon la mâna dreaptă lovind cu pumnul într-un geam la finalul meciului de la Bistrița, căpitanul stelist Mirel Rădoi a fost titular și a evoluat cu un bandaj la mâna dreaptă. Înainte de începerea partidei, antrenorul-jucător al echipei CFR Cluj, Dorinel Munteanu, care a evoluat la Steaua până la finalul sezonului trecut, a fost aplaudat de spectatorii prezenți pe stadion, iar acesta a salutat fanii. Și portarul clujean Martin Tudor a fost aplaudat de suporterii formației din Bulevardul Ghencea, de la care s-a transferat la CFR înaintea începerii anului competițional 2005/2006.
În urma rezultatelor înregistrate în etapa a XXVII-a, clasamentul Diviziei A este următorul:
1. Sportul Studențesc 27 16 5 6 51 – 29 53 (+14)
2. Rapid București 27 15 8 4 41 – 19 53 (+11)
3. Steaua București 26 15 7 4 40 – 15 52 (+10)
4. Dinamo București 27 15 4 8 53 – 31 49 (+7)
5. Farul Constanța 27 14 3 10 39 – 33 45 (+3)
6. CFR Cluj 27 12 8 7 30 – 23 44 (+5)
7. FC Național 27 12 6 9 27 – 32 42 (+3)
8. Poli Timișoara 27 10 9 8 32 – 26 39 (0)
9. Gloria Bistrița 27 10 6 11 24 – 30 36 (-3)
10. Poli Iași 27 10 4 13 23 – 27 34 (-8)
11. Oțelul Galați 27 8 8 11 31 – 36 32 (-10)
12. FC Argeș 27 8 7 12 25 – 33 31 (-8)
13. FC Vaslui 27 5 10 12 20 – 32 25 (-14)
14. Jiul Petroșani 27 5 9 13 23 – 38 24 (-15)
15. Pandurii Târgu Jiu 27 5 6 16 16 – 38 21 (-21)
16. FCM Bacău 26 3 4 19 16 – 49 13 (-26).

Recomandări

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”

Autoritățile sucevene au stabilit șapte spații pentru cazarea persoanelor fără adăpost pe perioada codului galben de ger