Liga a III-a

Victorie clară pentru CS Gura Humorului



CS Gura Humorului a dispus ieri cu scorul de 3-0 de Dunărea II Galați într-un meci contând pentru etapa a VIII-a, obținând a treia victorie din actuala ediție de campionat. Cu excepția primului sfert de oră, partida a fost la discreția fotbaliștilor gazdă, care s-au impus la final cu scorul de 3-0, prin golurile marcate doi fotbaliști împrumutați de la Cetatea, Golofca în minutele 20 și 57 și Corneanu în minutul 35.
CS Gura Humorului a evoluat în alcătuirea Mihai – Timu, Neagoe, Gafița, Căinari, S. Sandu, Beldiman, Golofca, Corneanu, Cocar, Lazăr. Au mai intrat Sumanariu, Botezatu, Beleca, E. Sandu.
Încă un pas greșit pentru Rapid
Într-un alt joc al rundei a VIII-a, Pambac Bacău a învins cu scorul de 2-1 pe teren propriu formația Rapid Suceava. Gazdele au început foarte bine jocul, izbutind să conducă după primele 20 de minute cu scorul de 2-0, grație reușitelor semnate de Sascău și Pintilie. „Ceferiștii” și-au revenit în repriza secundă, însă nu au fost capabili decât să reducă din handicap prin Șuleru.
Rapid a jucat în formula Gavriloaia – Pantea, Sava, Sevaciuc, Oniu, Plămadă, Brânză, Romaniuc, Spătar – Șuleru, Bejinariu. Au mai intrat Corban, M. Ciobanu, Moldovan.
SF Rădăuți a capitulat
Cea de-a treia reprezentantă a județului în Liga a III-a, Școala de Fotbal Rădăuți, a decis să pună capăt calvarului și s-a retras din campionat. Managerul Cristian Moroșan spune că nu a luat această hotărâre din cauza rezultatelor dezastruoase, ci datorită problemelor financiare. „N-am mai putut să fac față de unul singur cheltuielilor de la nivelul eșalonului 3, care sunt foarte ridicate. Am tot așteptat un sprijin din partea Consiliului Local, pentru că am avut mai multe promisiuni în acest sens. Așa a fost să fie, acum nu-mi mai rămâne decât să mă ocup de activitatea echipei ce activează în liga a V-a și de grupele de juniori ale clubului”, a declarat Cristian Moroșan.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a VIII-a:
Sporting II Vaslui – Poli II Iași 1-2
Petrotub Roman – Willy Bacău 1-2
Pambac Bacău – Rapid Suceava 2-1
Cetatea Târgu Neamț – CSM Pașcani 2-1
CSM Focșani – Aerostar Bacău 3-1
CS Panciu – Ceahlăul II Piatra Neamț 3-1
CF Brăila – Oțelul II Galați 4-1
CS Gura Humorului – Dunărea II Galați 3-0
Politehnica Galați a stat.
Clasament:
1. Petrotub 8 7 0 1 29-7 21
2. Poli II Iași 8 6 2 0 17-6 20
3. CF Brăila 7 6 1 0 21-3 19
4. Willy Bacău 8 5 1 2 17-8 16
5. CS Panciu 7 5 1 1 15-7 16
6. Pambac 7 4 1 2 15-10 13
7. Rapid Suceava 8 4 0 4 12-13 12
8. Cetatea Tg. Neamț 7 3 1 3 8-10 10
9. Poli Galați 7 3 1 3 11-14 10
10. Oțelul II 8 3 1 4 7-10 10
11. CSM Focșani 7 2 1 4 8-11 7
12. Aerostar 7 2 1 4 9-16 7
13. Gura Humorului 7 2 0 5 5-13 6
14. FC Vaslui II 7 2 0 5 8-22 6
15. Ceahlăul II 7 1 2 4 6-11 5
16. Dunărea II Galați 8 1 0 7 7-21 3
17. CSM Pașcani 8 0 1 7 5-18 1



Recomandări