– La finalul turului, CSMU LPS Suceava ocupă locul 3 în clasament din 4 formații
Sîmbătă, Sala Unirea a găzduit ultima partidă din acest an a divizionarei secunde de volei, CSMU LPS Suceava, care a avut ca partener de întrecere echipa bucureșteană, Rapid. Înainte de meci, antrenorul tinerilor voleibaliști suceveni, Victor Pancu, era destul de îngrijorat de absențele din lot, Ștefan Someșan fiind convocat la lotul național de juniori iar Robert Petraru răcit. Pînă la urmă jucătorii care au intrat pe teren au reușit o partidă destul de bună învingîndu-i clar pe voleibaliștii din capitală. Primul set a fost la discreția sucevenilor care au condus pe tot parcursul setului și s-au impus lejer, 25-18. Actul al doilea al partidei avea să fie și cel mai echilibrat, echipele mergînd cap la cap pînă la scorul de 26-26, cînd, dovedind mai multă luciditate, sucevenii cîștigă următoarele două mingi și se impun cu 28-26. Setul trei avea să fie și ultimul, voleibaliștii suceveni impunîndu-se, mai clar decît decît arată scorul, cu 25-23. Așadar 3-0 pentru tinerii voleibaliști suceveni care au încheiat prima parte a sezonului pe poziția a treia (într-o serie cu patru echipe) cu două victorii și patru înfrîngeri. “Meciul de sîmbătă nu prea a avut miză deoarece nu se mai putea schimba configurația finală a clasamentului. Sper ca în partea a doua a campionatului să jucăm mai bine și să prindem locul doi pentru a ne califica la barajul ce ne dă dreptul să luptăm pentru promovarea în primul eșalon valoric al voleiului românesc”, a declarat profesorul Victor Pancu. În partida cu Rapid pentru suceveni au evoluat următorii jucători: Sasu, Feier, Lefter, Giurcă, Petraru, Ciurlă, Orășanu, Roman, Moșuc și Molnar.