Victoria și David Beckham dau 1 milion de lire sterline pe securitate



Pentru noua lor reședință din Londra, Victoria și David Beckham au cheltuit un milion de lire sterline pentru sistemele de securitate, scrie contacmusic.com.
Cuplul Beckham și cei patru copii, Brooklyn, (14 ani), Romeo (11), Cruz, (8) și mezina Harper (2 ani), se pregătesc să se mute într-o proprietate londoneză de 31,5 milioane de lire sterline. Soții Beckham sunt hotărâți să facă locuința cât mai sigură posibil, prin dotarea ei cu cele mai recente sisteme de alertă, dar și cu o cameră specială de refugiu pentru situații de panică.
O sursa a declarat: „Vor avea o cameră de refugiu, un sistem de supraveghere video, pe care îl vor putea accesa de oriunde, precum și sisteme de intrare cu amprentă digitală”.
Dormitorul micuței Harper va fi decorat cu o pictură de Damian Hirst, care a costat 600.000 de lire sterline, iar băieții vor avea în camerele lor tot opere de artă scumpe.
Victoria și-a dorit să aibă în noua reședință a familiei saloane de manichiură și coafură, precum și spa, în timp de David a solicitat un lift dar și o bucătărie super-luxoasă, la al cărei design a fost ajutat de bunul său prieten, celebrul bucătar scoțian, Gordon Ramsay.
Sursa menționată a declarat: „Gordon Ramsay a recomandat cele mai bune echipamente pentru bucătărie. Vor avea chiar și un stand special pentru deserturi, dar și o sală în care pot fi serviți 50 de invitați.”



Recomandări

O româncă este acuzată că a vrut să-și vândă nou-născutul în Marea Britanie, în schimbul sumei de 11.000 de lire sterline