Victoria Beckham este noua imagine a campaniei globale de promovare a colecției de lenjerie intimă pentru femei Emporio Armani, sezonul primăvară-vară 2009, informează ediția electronică a cotidianului The Telegraph.
Imaginile pentru această campanie au fost realizate de fotografii Mert Alas și Marcus Piggott și urmează să apară pe panourile publicitare din Londra, Milano, Paris, New York, Los Angeles și Tokyo, precum și în revistele de modă din întreaga lume.
Soțul Victoriei Beckham, fotbalistul David Beckham a fost, de asemenea, imaginea unei populare campanii pentru lenjerie intimă pentru bărbați marca Emporio Armani.
„Am ales-o pe Victoria Beckham pentru lansarea noii campanii pentru colecția de lenjerie intimă Emporio Armani deoarece este o femeie foarte stilată și interesantă. O lenjerie minunată este atrăgătoare și provocatoare așa că am vrut să lucrez cu o femeie care are asemenea calități”, a explicat designerul Giorgio Armani.
„Este o onoare pentru mine faptul că am fost aleasă de domnul Armani pentru a reprezenta brandul Emporio Armani în toată lumea și să lucrez cu Mert și Marcus”, a declarat fosta componentă a formației Spice Girls.
„Pielea de pe abdomenul meu nu este deloc fermă. Aș putea să intru într-o pereche de jeanși, dar credeți-mă arăt îngrozitor goală”, a mai spus Victoria Beckham, în vârstă de 34 de ani.
După ce a cucerit topurile muzicale ca membră a trupei Spice Girls, Victoria a devenit mamă, a lansat o carte cu sfaturi despre modă, care a devenit bestseller, parfumuri și o linie de haine.