Interviu

Victor Ponta: „Votul din 25 mai înseamnă șansa normalizării României”



Victor Ponta: ”Îndemn românii să vină la vot, să decidă dacă vor să revină la deciziile austerității și sărăciei, din 2010, sau dacă vor să continuăm proiectul relansării României, renașterii României”
Victor Ponta: ”Îndemn românii să vină la vot, să decidă dacă vor să revină la deciziile austerității și sărăciei, din 2010, sau dacă vor să continuăm proiectul relansării României, renașterii României”

Premierul și liderul PSD, Victor Ponta, consideră că alegerile europarlamentare din acest an sunt mai importante decât în alți ani deoarece vor decide direcția în care merge Europa. Victor Ponta afirmă că românii sunt cei care decid dacă Europa va merge pe aceeași direcție ca până acum, care a însemnat tăieri de salarii și pensii sau dacă vor o altă direcție, care înseamnă crearea de locuri de muncă sau creștere economică.
„Românii sunt mai mândri de ei și de țara lor decât le place unora să recunoască”
– Pe 25 mai, românii sunt chemați la vot la alegerile europene, pentru care, până acum, nu au votat foarte mult. De ce ar veni la vot de data asta? De ce ar fi importante alegerile europene?
-Aceste alegeri sunt mai importante decât în alți ani – alegerile europene vor decide direcția în care merge Europa: se merge în continuare pe politica tăierilor de salarii și pensii și a măririi taxelor, așa cum au impus popularii europeni, prietenii lui Traian Băsescu, în trecut? Sau se merge pe modelul stimulării creării locurilor de muncă, al creșterii economice, al investițiilor, al întăririi serviciilor publice de sănătate, educație și protecție socială – adică modelul propus de social-democrații europeni, și aplicat deja de aproape doi ani în România?
Noi am demonstrat, în doi ani, că putem reface economia, că putem avea cea mai mare creștere economică, putem reduce TVA la pâine, putem da salarii și pensii înapoi, putem crea locuri de muncă pentru tineri. Drumul e însă lung, și avem nevoie de o victorie la aceste alegeri europene, pentru a nu strica ce am început.
De aceea, îndemn românii să vină la vot, să decidă dacă vor să revină la deciziile austerității și sărăciei, din 2010, sau dacă vor să continuăm proiectul relansării României, renașterii României, cel pe care l-am început împreună în USL.
– Ce înseamnă sloganul “Mândri că suntem români”? Ați surprins, în această campanie, printr-o linie de comunicare axată pe mândrie și valori naționale. Credeți că românii mai sunt interesați de un astfel de discurs?
– Cred că românii sunt mai mândri de ei și de țara lor decât le place unora să recunoască. Românii sunt muncitori, corecți, civilizați și inteligenți, și reușesc să performeze aproape în orice domeniu. Am ales acest mesaj pentru a transmite un semnal – zece ani de denigrare a românilor în lume, zece ani de umilințe și dispreț sunt prea mult. Românii au nevoie de aleși care să fie mândri de țara lor și care să îi apere în orice situație. La Parlamentul European trebuie să trimitem oameni mândri că sunt români, pentru că doar așa vor ajuta țara noastră și îi vor da șansa dezvoltării. De ce să nu fim mândri? Avem un popor cu o tradiție extraordinară, avem rezultate incredibile în foarte multe domenii (suntem performanți în IT, în industria auto, în agricultură, în sport, în cultură, în mass-media). Știați, de pildă, că anul trecut România a intrat în top 10 european al producției auto, depășind țări cu tradiție, precum Italia? Dacă noi nu vom ști să ne promovăm, să fim mândri de noi, nimeni nu ne va ajuta. Iar Europa poate fi un loc mai bun pentru toți, dacă România își va regăsi optimismul, încrederea în sine și curajul de a gândi la nivel mare, de a-și propune lucruri importante.
– România este prinsă într-un context regional complicat. În ce măsură problemele din Ucraina pot afecta România? Cum răspunde România expansiunii rusești din regiune și ce se va întâmpla cu Republica Moldova?
-Românii trebuie să știe că nu există un pericol pentru România – suntem parte a UE și NATO, iar instituțiile responsabile de siguranța națională cooperează pe deplin cu partenerii noștri strategici. Am luat o decizie importantă acum zece ani, când am aderat la structurile NATO, iar acum vedem beneficiile acelei decizii.
Este o situație sensibilă, în care vor mai exista provocări și provocatori. Este important să fim serioși și responsabili, să cooperăm cu toții, cei implicați în acest domeniu, și să demonstrăm că, dincolo de dispută politică, vorbim cu toții pe o singură voce.
România va susține și Republica Moldova în acest context – vom fi alături de vecinii noștri, necondiționat. Și o facem nu doar politic, dar și economic – toate proiectele începute pentru a susține economia, independența energetică, sectoare importante precum educația și sănătatea, vor continua.
– Mai mulți adversari ai guvernului pe care îl conduceți au tras un semnal de alarmă în legătură cu scumpirile, generate de creșterea accizei la carburanți. Cum se resimte economia după această măsură, mai ales că noile date de la Institutul Național de Statistică arată că nu au crescut foarte mult prețurile?
-Cifrele arată că noi am avut dreptate, iar cei care ne-au atacat au mințit: indexarea accizei nu a avut efect în prețuri. În realitate, salariul real a crescut cu aproape 5%, iar inflația rămâne încă foarte mică. Sunt sectoare în care creșterile salariale au fost chiar mai mari (turism +11%, industrie extractivă +10,4%, agricultură +9,9%, comerț +8%).
Sigur că nu este suficient și mai avem multe de făcut în continuare. Eu sunt primul nemulțumit, tocmai pentru că știu că potențialul României este imens. În România, veniturile sunt încă prea mici, iar corupția și risipa sunt încă prea mari. Multe ilegalități comise cu bani publici în anii trecuți au rămas nepedepsite. Iar creșterea economică, una din cele mai mari din Europa, nu se vede încă suficient în venituri și nivel de trai. Dar am început să facem progrese, România a depășit criza și a început să devină un loc în care vin investitori, în care se creează locuri de muncă, în care performăm tot mai mult.
– Liberalii, susținuți de PDL și PMP, au depus o moțiune de cenzură împotriva guvernului dvs. Ce răspuns dați acestei acțiuni?
-Din punctul meu de vedere, moțiunea de cenzură este încă o dovadă a trădării. Nu știu cum se simt liberalii care, până acum, au fost alături de noi, în USL, în lupta împotriva regimului Băsescu și care, acum, au aceleași păreri cu doamna Udrea sau doamna Anastase, cu care au semnat această moțiune…
Răspunsul meu este unul singur – USL trăiește prin acțiunile noastre, prin deciziile pe care le luăm. Economic, susținem tot proiectul pe care ni l-am asumat împreună și care înseamnă și măsuri liberale. Am menținut cota unică pentru firme, am redus TVA la alimente și vom reduce, din iulie, CAS-ul. Deci, luăm măsuri de relaxare fiscală, în paralel cu cele de stimulare a creșterii și a protecției sociale. Prin noi, măsurile pentru care românii au votat în 2012 trăiesc, există, sunt puse în aplicare.
Ne-am ținut de cuvânt din 2012 și până în prezent și ne vom ține de cuvânt și în continuare.
– La ce să se aștepte românii după ce vor trece și aceste alegeri?
-Anul 2014 este unul care poate duce la renașterea României. După zece ani de scandal, de ură, de dezbinare, avem șansa unei normalizări, care să îi ajute pe toți românii să își construiască viața mai liniștiți, mai puțin stresați de politică, mai protejați de un stat tot mai puternic și curat. Alegerile europene sunt doar o etapă din lupta cu regimul Băsescu și cu prietenii lui europeni. Echipa noastră, cea a PSD-UNPR-PC, este cea mai performantă, și trebuie votată pe 25 mai pentru că va fi garanția unui mandat în care Europa ajută România. Avem și șansa ca viitorul șef al Comisiei Europene să fie un prieten al României și ar fi păcat să o ratăm. După noiembrie, România va avea un nou președinte, care trebuie să fie total diferit de modelul Băsescu. Așadar, dați-mi voie să repet: acest vot înseamnă șansa normalizării României, înseamnă șansa continuării schimbării pe care am început-o în 2012 și înseamnă șansa unui viitor mai bun pentru toți românii, indiferent cu cine votează, indiferent dacă sunt sau nu interesați de politică.



Recomandări

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională
Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională

În Gura Humorului se pregătește lansarea unei noi atracții turistice, cel mai spectaculos traseu de sanie de vară din România

Orașul Gura Humorului va avea o nouă atracție spectaculoasă, de tip Forest Coaster, amplasată în apropierea Pârtiei Șoimul
Orașul Gura Humorului va avea o nouă atracție spectaculoasă, de tip Forest Coaster, amplasată în apropierea Pârtiei Șoimul