Proiect

Victor Ponta: Varianta cu opt regiuni e cea mai posibilă, dar nu spun că e cea mai bună

Premierul României, Victor Ponta, a declarat sâmbătă, la Suceava, că varianta regionalizării României cu opt regiuni este cea mai posibilă, dar nu poate să afirme că este și cea mai bună. Victor Ponta a precizat că, din punctul său de vedere, varianta formării regiunilor pe schema actualelor regiuni de dezvoltare din România ar fi posibilă, având în vedere că acestea funcționează deja de câțiva ani.
„În acest moment este, nu este cea mai bună, dar e cea mai posibilă variantă. Pentru că în momentul în care deschidem cutia renegocierilor nu cred că o mai terminăm niciodată. Măcar cele opt regiuni funcționează de câțiva ani ca regiuni de dezvoltare. Și avem și Agențiile de Dezvoltare Regională, care pot funcționa ca aparat tehnic al viitoarelor regiuni. Asta e propunerea noastră, însă nu e bătută în cuie”, a precizat Victor Ponta.
Premierul a spus că atât pentru formarea regiunilor, cât și pentru revizuirea Constituției României vor exista discuții și cu PDL, UDMR și cu celelalte formațiuni politice care vor fi reprezentate în Parlamentul României.
„Asta e propunerea noastră. Dacă va exista o soluție mai bună, nu spun că e bătută în cuie această variantă”, a încheiat Victor Ponta.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Zborul cu care 21 dintre elevii suceveni au revenit din Dubai este cel de la care fiica lui Victor Ponta a fost exclusă

Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al Educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic

Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic
Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic