Miting electoral

Victor Ponta și Crin Antonescu vin mâine la Suceava pentru a-i susține pe candidații USL



Liderii USL, Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin, se vor afla la sfârșitul acestei săptămâni în județul Suceava, pentru a-i susține pe candidații la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Potrivit spuselor liderului PSD Suceava, Cătălin Nechifor, cei trei lideri ai USL vor vizita sâmbătă dimineață Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. „Investițiile în modernizarea spitalului sunt aproape de finalizare. Cei trei lideri USL vor vizita spitalul pentru a vedea atât ce s-a făcut până acum, cât și care mai sunt nevoile de finanțare pentru necesitățile existente în prezent”, a spus Cătălin Nechifor.
El a adăugat că după vizita de la Spitalul Județean, Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin vor participa la un miting electoral USL care va avea loc în sala mare a Casei de Cultură. Nechifor a spus că mitingul va începe la ora 10:30, iar la întâlnirea cu președinții PSD, PNL și PC și cu candidații USL din județul Suceava vor participa simpatizanți ai acestor formațiuni politice din toate localitățile județului.
Cătălin Nechifor a mai arătat că după mitingul de la Casa de Cultură, liderul PSD, Victor Ponta, va participa la o întâlnire electorală în municipiul Fălticeni, în timp ce președintele PNL, Crin Antonescu, va merge în orașul Gura Humorului.