Deputatul Victor Ponta declară că „ajută” PRU pentru că reprezentanții acestei formațiuni „au început în ultimul timp să spună tot ceea ce” gândește și PSD, dar nu are „curajul s-o spună”, fiind „un partid mai timid”, transmite corespondentul MEDIAFAX. Deputatul Victor Ponta a declarat, marți, la Năsăud, într-o conferință de presă, răspunzând la o întrebare, că nu și-a dat acordul ca PRU să-i folosească imaginea pe pliantele electorale, însă îi ajută pe reprezentanții acestei formațiuni.”Eu nu am fost de acord să mi se folosească imaginea, dar îi ajut, spre deosebire de Cioloș care a fost de acord și nu-i ajută, eu nu am fost de acord, dar îi ajut pe cei de la PRU. Eu cred că dacă PRU va intra în Parlament o să sprijine guvernul PSD. Știți de ce ajut? Pentru că cei de la PRU, în ultimul timp, au început să spună tot ceea ce gândim și noi, dar nu avem curajul s-o spunem. Și noi, PSD-iștii, cam tot așa gândim despre faptul că mai vrem și noi să ne conducem singuri țara, să nu ne mai spună tot timpul cineva de la Bruxelles ce și cum, dar nu avem curaj să spunem asta. PSD este un partid mai timid și atunci ne place că cei de la PRU spun ceea ce gândim noi și nu avem de curaj să spunem”, a spus Victor Ponta.





