Victor Ponta, în vizită oficială în județul Suceava

Premierul României și liderul PSD, Victor Ponta
Premierul României și liderul PSD, Victor Ponta

Premierul României și liderul PSD, Victor Ponta, va fi prezent vineri în județul Suceava. Înainte de a ajunge în județ, Victor Ponta se va opri în localitatea Baisa, în județul Botoșani, unde va face declarații cu privire la modernizarea DN 29, care face legătura dintre cele două județe. Lucrările de modernizare a acestei rute au fost început în cursul anului trecut, fiind realizate de compania UMB Spedition. Lucrările de modernizare la acest drum urmează să fie finalizate în cursul acestui an. De la Baisa, liderul PSD va ajunge în comuna Dumbrăveni din județul Suceava, pentru a participa, începând cu ora 15:00, la un miting electoral al Alianței Electorale PSD-UNPR-PC. Întâlnirea electorală va avea loc în parcul comunal din Dumbrăveni, la acest eveniment fiind așteptați să participe membri și simpatizanți PSD din județele Suceava și Botoșani. Victor Ponta se va deplasa apoi la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea, pentru a vedea stadiul lucrărilor de modernizare.

Recomandări

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Șoldan anunță că județul Suceava poate accesa deja 15 milioane de euro pentru infrastructura afectată de inundații