Verdict CNATDCU

Victor Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat, s-a propus retragerea titlului de doctor



Ponta: Nu doresc și nu știu să comentez în acest moment
Ponta: Nu doresc și nu știu să comentez în acest moment

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în ședința de ieri, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educației retragerea titlului de doctor.
Decizia Consiliului a fost luată prin votul celor 13 membri prezenți din totalul de 21.
În urma acestei decizii, CNATDCU a trimis Ministerului Educației propunerea de retragere a titlului de doctor al lui Ponta.
Ministrul Educației, Liviu Pop, care a emis joi un ordin de reorganizare a CNATDCU, susține că acest for nu are competență să ia decizii în acest sens.
Totodată, Pop afirmă că de problemele de plagiat se ocupă Consiliul Național de Etică, acesta fiind singurul care poate rezolva problema posibilului plagiat al premierului.
Consiliul Național de Etică (CNE) – care, la 21 iunie, preciza, că nu a primit nici o sesizare privind un eventual plagiat pe numele Victor Ponta – este un organism consultativ, fără personalitate juridică, funcționând pe lângă Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS).
Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susține că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internațională ar conține texte copiate.
Într-un interviu acordat publicației „El Pais”, șeful Guvernului este citat spunând că își va asuma responsabilitatea în cazul în care se va dovedi că teza sa de doctorat este un plagiat și cu siguranță se „va retrage” și răspunde afirmativ la întrebarea dacă va demisiona în acest caz.
Pop: Toate deciziile CNATDCU sunt nule, pentru că nu a fost cvorum
Ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, a declarat ieri, pentru MEDIAFAX, că toate deciziile luate ieri a Consiliului General al CNATDCU sunt nule, întrucât nu a fost întrunit cvorumul de 14 membri, necesar pentru ca ședința să fie statutară.
„Toate deciziile luate ieri de Consiliul General al CNATDCU sunt nule pentru că nu a fost întrunit cvorumul necesar unei ședințe statutare, respectiv două treimi din totalul de 20 de membri”, a spus ministrul.
Pop a mai declarat că deciziile trebuiau votate de 14 dintre cei 21 de membri ai Consiliului General.
Cvorumul de două treimi pentru aprobarea deciziilor în Consiliul General este menționat atât în actualul regulament de funcționare, cât și în cel anterior.
Ministrul a adăugat că va analiza luni modul în care a fost luată decizia privind plagiatul premierului Victor Ponta.
Întrebat cum comentează protestul membrilor Consiliului General față de „modul arbitrar” în care au fost revocați, Liviu Pop a spus că el nu a făcut decât să decidă majorarea numărului de componenți ai Consiliului, de la 20 la 45, nefiind vorba despre desființarea forului, ci despre reorganizarea acestuia.
Preda: PDL cere premierului să-și țină cuvântul, să demisioneze
Europarlamentarul Cristian Preda a declarat, ieri, că PDL cere în mod oficial demisia premierului Victor Ponta, arătând că prim-ministrul trebuie să se țină de cuvânt și să demisioneze după ce CNATDCU a decis că acesta a plagiat în lucrarea sa de doctorat.
„PDL solicită premierului să-și țină cuvântul și anume să demisioneze, întrucât plagiatul a fost în mod formal afirmat de consiliul care se ocupă de titlurile universitare și de calitatea contribuțiilor academice”, a spus Cristian Preda, într-o conferință de presă.
El a arătat că Victor Ponta a promis că demisionează în ipoteza în care o comisie de savanți va demonstra că a plagiat teza de doctorat.
„Onoarea i-o cere”, a adăugat Preda despre Ponta și a apreciat că se așteaptă ca premierul Victor Ponta să demisioneze după ce a promis acest lucru și după ce a fost demis ministrul Ioan Mang.
Întrebat ce va face PDL în cazul în care Ponta nu își va da demisia, Cristian Preda a precizat că democrat-liberalii oricum vor ataca în contencios administrativ ordinele pe care fostul ministru al Educației Liviu Pop „a încercat să le emită pe ultima sută de metri pentru a salva fața premierului”.
Ponta nu vrea să spună dacă demisionează
Premierul Victor Ponta, aflat la Bruxelles, nu a dorit să precizeze dacă va demisiona în cazul în care se va dovedi că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat, spunând că în ultimele două zile s-a concentrat doar pe agenda Consiliului European și că problemele interne le va comenta în țară.
El nu a dorit nici să răspundă dacă i se pare oportună dizolvarea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.
„De ieri începând am fost în cadrul Consiliului European și toată energia și atenția mea au fost concentrate asupra bunei reprezentări a României. Nu doresc și nu știu să comentez în acest moment ce s-a întâmplat acasă cât timp eram în Consiliul European”, a spus Ponta.