Impresarul Victor Becali a declarat, luni, că jucătorul Ștefan Radu, împrumutat de Dinamo București la echipa Lazio Roma, este un fundaș bun, dar nu are încă valoarea lui Cristian Chivu, apărătorul formației Internazionale Milano, informează agenția Adnkronos.
„Radu este bine cotat la noi în țară, dar nu putem spune că are valoarea lui Chivu. Când avea vârsta lui Radu, Chivu deja juca de trei ani la Ajax. Ștefan Radu poate crește în campionatul italian, iar fotbalul ne poate rezerva surprize plăcute”, a spus Becali.
Impresarul român a afirmat că afacerea s-a încheiat cu bine pentru toată lumea, dar nu a vrut să detalieze. „Știam că Lotito (n.r. – președintele clubului Lazio Roma, Claudio Lotito) este un tip care nu cedează ușor, dar aflasem că îl vrea pe Radu urgent. Afacerea s-a încheiat cu bine pentru toată lumea”, a precizat Becali.
Victor Becali a declarat că este sigur că Ștefan Radu își va încheia cariera în Italia, deoarece este un tip cu capul pe umeri. „Radu este un tânăr cu capul pe umeri. Sunt sigur de faptul că își va încheia cariera în Italia. Este un jucător cu o personalitate puternică și este adecvat pentru campionatul Italiei. Are tehnică și mult potențial. Sper ca antrenorul Delio Rossi să știe să-l folosească”, a spus Becali.
Impresarul român a afirmat că Radu și Chivu se aseamănă la caracter. „Chivu și Radu au un caracter similar. Amândoi sunt cu picioarele pe pământ, o caracteristică importantă pentru un fotbalist profesionist. Știu că Radu îl admiră mult pe Chivu și cu siguranță la următoarea convocare la națională cei doi vor vorbi despre Italia și despre Roma”, a precizat Becali.
Fundașul Ștefan Radu va efectua, luni, vizita medicală la Lazio, gruparea la care va evolua până în vară, sub formă de împrumut de la Dinamo. Lazio are opțiune pentru cumpărarea jucătorului din vară.