Victimele violenței în familie, femeile care sunt frecvent lovite de soți sau concubini, familiile marginalizate social, dar și copiii agresați de părinți,sunt ajutate de o echipă de specialiști, psihologi, asistenți sociali, să depășească trauma și să se reintegreze socio-profesional.
Acest lucru este posibil pe baza unui proiecteuropean, care constă în deschiderea la Gura Humorului, începând cu luna viitoare, a unui Centru multifuncțional destinat victimelor violenței în familie, în valoare totală de 812.658,67 de lei. Suma primită de la autoritatea finanțatoare, Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare, a fost de 442.226,08 lei, la care se adaugă contribuția proprie a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, prin Consiliul Județean Suceava, în valoare de 370.040,08 lei, din care 321.040,08 lei este contravaloarea clădirii puse la dispoziția proiectului și 49.392,5 lei numerar.
Orice persoană care a fost agresată poate să ceară ajutor personalului din centrul humorean
Pentru început, 12 persoane, victime ale violenței, vor fi internate în noul centru, dar proiectul implementat la Gura Humorului va sprijini mult mai multe victime ale violenței în familie.
În curând se vor forma grupuri terapeutice de suport pentru victimele violenței în familie în vederea depășirii traumei și a reintegrării socio-profesionale și familiale. Purtătoarea de cuvânt a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Liviana Enea, a declarat că grupul țintă al proiectului este format din persoanele care sunt frecvent afectate de violența domestică, însă, „orice persoană din comunitatea locală care a fost agresată poate să ceară ajutor personalului de la centrul pentru victimele violenței în familie, unde va primi consiliere gratuită”.
Familiile care trec prin drame generate de violența domestică vor fi ajutate să se reintegreze în viața comunitară, să-și îmbunătățească echilibrul economico-social al familiei, prin găsirea unor locuri de muncă. Femeile abuzate care vor fi internate, începând din luna iulie, în noul centru multifuncțional ce se va deschide la Gura Humorului, vor beneficia de servicii specializate de asistență socială: recuperare și îngrijire, consiliere juridică, consiliere psihologică, în vederea adaptării la o viață activă pentru realizarea inserției sociale și profesionale, promovarea unor programe de reinserție socială, asistență medicală, inclusiv evaluare în cadrul serviciilor de medicină legală, toate aceste servicii fiind gratuite.