Cele trei persoane care au murit în urma accidentului provocat de realizatorul TV Șerban Huidu erau colegi la o firmă din Brașov, Ioan Garbis și Magda Drăghici fiind patronii, iar Ștefan Lungu șoferul, și duminică se îndreptau spre Aeroportul Otopeni pentru a aștepta un client din străinătate.
Lungu Ștefan Balogh, de 65 de ani și Magda Drăghici, de 54 de ani, au murit la locul accidentului, imediat după impact, iar Ioan Garbis, de 57 de ani, a decedat luni dimineață, la Spitalul Județean Brașov, unde au fost duși în stare gravă.
Cei trei lucrau la firma Toledo SRL de pe Calea Feldioarei din Brașov, o societate care activează în domeniul distribuției de mașini de legat, înfoliat, mașini de paletizat, mașini de lipit și materiale consumabile.
Duminică, cei trei se îndreptau, cu mașina firmei, către Aeroportul Otopeni, unde ar fi urmat să aibă o întâlnire cu un client care venea din străinătate.
Ioan Garbis și Magda Drăghici erau asociați și patronii firmei respective, iar Ștefan Lungu era șoferul firmei.
Adrian Roșca Metaxa, prieten bun cu Ioan Garbis, a spus că au fost colegi din clasa a V-a până într-a XII-a.
„Îmi este foarte greu să vorbesc. Mi-a fost un bun prieten și coleg. Am fost colegi de bancă din clasa a V-a până într-a XII-a. Am rămas prieteni buni și după aceea. Mergeam la schi împreună, făceam revelioanele împreună mereu. Era un om deosebit. Nici nu am cuvinte”, a spus acesta.
Ioan Garbis a fost căsătorit timp de zece ani cu Cristina Lapis, președintele Asociației „Milioane de Prieteni” și directoarea Rezervației de urși de la Zărnești. Cei doi au divorțat în urmă cu 26 de ani, dar au rămas buni prieteni.
„Era un om introvertit, retras, modest. Nu-i plăcea să iasă în față. Știu că avea o relație cu doamna Drăghici (Magda Drăghici, femeia moartă în accident-n.r.), dar pe ea nu am cunoscut-o personal niciodată. Eu am fost la spital, duminică, ca la un om rănit, pe care am vrut să îl ajut cu ce puteam, pentru că știam că nu are familie în Brașov. Are niște rude, dar în Grecia. Aveam la mine, în buzunar și o sticlă de suc pe care voiam să i-o dau. Dar am fost șocată când l-am văzut. Nu știam că este în comă. Oricum, după ce l-am văzut în seara aceea am știut că nu va supraviețui. Sigur, în suflet mi-a rămas un loc, pentru că am fost căsătoriți zece ani și am pornit la drum împreună”, a spus Lapis.
Trupul lui Garbis va fi depus, marți, după ce va fi ridicat de la Labortorul de Medicină Legală, la Capela Bisericii grecești „Sfânta Treime” din Brașov, urmând să fie îngropat în cimitirul bisericii.
Magda Drăgici era divorțată de mulți ani și avea o fiică de 27 de ani care lucrează în București.
Prietenii o descriu ca pe o femeie plină de viață și sportivă, care iubea drumețiile, schiul și înotul.
Magda Drăghici era inginer, ca și Ioan Garbis, iar ambii proveneau din familii foarte bune din Brașov.
Potrivit unor apropiați ai celor doi, citați de „Gândul”, cei doi fuseseră colegi de serviciu la întreprinderea „Hidromecanica”, iar prin ’98, când în uzină au început concedierile, au demisionat și au început o afacere pe cont propriu. Magda Drăghici a înființat firma SC Toledo SRL, la care Ioan Garbis a devenit director comercial.
„Firma merge foarte bine, chiar și pe criza asta. Probabil că o va prelua fiica din prima căsătorie a Magdei”, a spus un bun prieten al celor doi.
Trupul femeii va fi dus marți, la ora 18.00, la capela Bisericii „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” de pe strada Aurel Vlaicu din Brașov, după care va fi transportat la București pentru incinerare.
Ștefan Lungu Balogh era căsătorit și avea un fiu care locuiește la București, fiind și el fost angajat al „Hidromecanica”. Prietenii au spus despre el că era un om harnic și puternic, un om de munte, căruia îi plăceau drumețiile.
Duminică, deși patronii firmei aveau mașini personale de teren, șoferul a insistat să folosească mașina firmei, o Dacia Logan, căreia îi pusese cauciucuri de iarnă cu câteva zile în urmă.
Cei trei se aflau, duminică, în autoturismul Dacia Logan care a fost lovit de mașina de teren Mercedes condusă de realizatorul TV Șerban Huidu.
Șerban Huidu se afla la volanul unei mașini de teren Mercedes și circula dinspre Capitală spre Brașov, iar la ieșirea din localitatea Timișul de Sus, într-o zonă în care sunt curbe, viteza legală fiind de 30 km. la oră, a intrat cu mașina pe contrasens și a izbit autoturismul Dacia. El se afla în mașină împreună cu soția sa, cu cei doi copii în vârstă de 2 și 4 ani și cu bona acestora.