Victime colaterale!



Țin răbojul: se împlinesc 50 de ani de la apariția, la „Junimea” ieșeană, a cărții „O viață” și 20 ani de la dispariția autorului – „chirurgul inimii”, Cristiaan Barnard. L-am cunoscut, cred, prin 1972. În 1967, când Louis Washkansky a supraviețuit doar 18 zile primului transplant de inimă cutezat în lume, generația mea a urmărit cu sufletul la gură epopeea televizată, derulată la o tensiune ce avea să fie depășită doar de aselenizarea americanilor. Fără a fi devenit o intervenție chirurgicală banală și rutinieră, transplantul cardiac se practică astăzi frecvent, iar rata de supraviețuire nu se mai măsoară în zile, ci în decenii (acum, în prim-planul interesului s-a instalat Covidul). Pentru izbânda sa de pionierat, Barnard n-a primit Premiul Nobel (absurd: fiindcă era alb dintr-o țară în care se practica apartheidul, deși, culmea, chirurgul a fost un cunoscut luptător împotriva discriminării rasiale!), iar numele lui, cândva pe toate buzele, abia dacă mai rezonează astăzi. În 1970, intenționând să public la „Junimea” cartea lui autobiografică intitulată „O viață”, am început tratativele pentru obținerea licenței de traducere scriindu-i lui Barnard. Mi-a răspuns firma lui de avocatură și impresariat, stabilind „un preț modic, preferențial, pentru o țară în curs de dezvoltare”, adică 2.200 dolari. Conform practicilor noastre, puteam să ofer… 128 (și nici pe ăștia nu eram deloc sigur). Am comunicat (scrisoare prin poștă, că așa era atunci) la Capetown biata noastră ofertă. Același răspuns: 2.200 $. Scriu (ce-o fi, o fi!) ministrului Culturii al Africii de Sud. Nu știu care o fi fost stadiul relațiilor cu România atunci, dar răspunsul n-a întârziat: probabil, la intervenția ministrului, dl. Barnard s-a arătat dispus să ne acorde dreptul de traducere, urmând ca importanta sumă de 128 dolari s-o virăm în contul unui azil de bătrâni din (pare-mi-se) Zambia. După care, Barnard a venit la București și a conferențiat la Facultatea de Medicină în fața unui amfiteatru arhiplin, populat încă din vremea aceea cu studenți surprinzător de bine cunoscători ai englezei. După conferință, am stat vreo zece minute la o cafea cu Barnard (însoțit de translatorul într-adevăr necesar, dar vegheați și de vreo doi-trei cititori ai „Sportului popular” instalați la mesele apropiate). I-am adus cartea „O viață”, a remarcat calitatea proastă a cartonului și bună a tiparului, a așternut un autograf pentru „Junimea” și junimiști, nu înainte de a-mi promite că a doua sa carte, „Inima nu trebuie să moară”, o vom putea edita cu dezlegarea lui directă, fără nici o pretenție financiară. Ba, mi-a promis și un set de fotografii care, dacă le-aș fi avut la vreme, și-ar fi aflat locul adevărat în opul autobiografic „O viață”. Mi-a trimis pozele și le-am tipărit într-o anexă finală a lucrării „Inima nu trebuie să moară” („Junimea”, 1972) – o carte scrisă pe înțelesul tuturor, ce poate fi citită cu mult folos și acum, chiar dacă cele cinci decenii scurse au adăugat sumedenie de noutăți în domeniu. Dacă descoperirea ulterioară a Ciclosporinei a dat cuvenitul impuls transplantului de organe, acționând asupra reacției de respingere proprie organismului uman, inima cea nouă „se montează” și acum exact după procedurile descrise și practicate de Barnard… Ironia sorții: o boală circulatorie (arterele!) a afectat mobilitatea mâinilor chirurgului și n-a mai putut să opereze. A murit în 2001… de inimă. Până în ultima clipă și-a păstrat rangul de mare star și i s-a acordat pretutindeni atenția și răsfățul cuvenit. Dădea bine pe ecranul televizorului, izbutind să cucerească, printre alte răs-cunoscute vedete ale ecranului, până și pe… Lollobrigida (povestește în „O viață”: dimineața, la Roma, a fost primit de Papă, seara l-a primit Lolobrigida…), ceea ce i-a adus fireasca parte de invidie și resentimente. Barnard a pornit de jos, foarte de jos, spre a ajunge, prin muncă îndârjită, la zenitul recunoașterii mondiale. Nu văd ce ar fi putut avea cu Premiul Nobel apartheid-ul Africii de Sud, și cu atât mai puțin cu Barnard, dar iată că „political correctness” făcea victime colaterale încă de pe atunci!



Recomandări

Gheorghe Șoldan, între 320 de copii care practică rugby, sport pe care CJ Suceava îl sprijină concret din acest an

Gheorghe Șoldan, între 320 de copii care practică rugby, sport pe care CJ Suceava îl sprijină concret din acest an
Gheorghe Șoldan, între 320 de copii care practică rugby, sport pe care CJ Suceava îl sprijină concret din acest an

Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală

Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală
Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală