Fotbal și nu prea

Victime celebre în Italia după noul scandal cu meciuri trucate



Fostul atacant italian Giuseppe Signori a fost arestat, miercuri, de poliția italiană, care a reținut alte 15 persoane în cadrul unei anchete privind presupuse meciuri trucate, a anunțat agenția Ansa, citată de AFP.
Printre persoanele arestate figurează foști jucători din Serie A, jucători în activitate din Serie B și C, precum și conducători de cluburi din divizii inferioare.
Ancheta este condusă de poliția din Cremona, în colaborare cu unități din Roma, Napoli și Torino. Magistrații au emis șapte mandate de arestare în timp ce alți nouă suspecți au fost consemnați la domiciliu, acesta fiind și cazul lui Signori.
Angajați ai unor case de pariuri sunt de asemenea suspectați: în total ancheta vizează circa 30 de persoane.
Suspecții arestați ar aparține, conform anchetatorilor, unei organizații criminale sau ar fi jucat un rol important în influențarea asupra rezultatelor meciurilor, în special oferind sume de bani.
Investigațiile au început în urmă cu șase luni de la un meci al echipei Cremona.
Signori, în vârstă de 43 de ani, a fost de trei ori cel mai bun golgheter al Italiei în anii ’90, când juca la formația Lazio Roma, alături de care a câștigat Cupa Italiei. El a mai jucat la Foggia, sub conducerea lui Zdenek Zeman.