Intervenție

Victima unui accident rutier, preluată de un elicopter și dusă la București



La clinica de Neurochirurgie Bagdasar Arseni din Capitală, femeia va fi supusă unei intervenții chirurgicale la coloană
La clinica de Neurochirurgie Bagdasar Arseni din Capitală, femeia va fi supusă unei intervenții chirurgicale la coloană

O femeie rănită într-un accident rutier deosebit de violent, petrecut sâmbătă dimineață, pe DN 17, în apropiere de Stroiești, a fost preluată ieri de un elicopter și dusă la un spital din București.
Carmen Zorin, din Suceava, se afla la volanul unui VW Golf când i s-a făcut rău și a intrat brusc pe contrasens, izbindu-se într-un camion de 24 de tone, încărcat cu nisip, care circula regulamentar. În urma incidentului, femeia a rămas blocată în interiorul mașinii, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi scoasă dintre fiarele contorsionate. Ea a fost internată inițial la Spitalul Județean de Urgență Suceava, în secția de Chirurgie Generală, cu multiple leziuni în zona capului, toracelui și coloanei. Potrivit medicilor care s-au ocupat de caz, Carmen Zorin a suferit contuzii craniene și toracice, fracturi costale și un traumatism lombar.
În cursul zilei de ieri, la insistențele familiei, femeia a fost transferată la un spital din București, în vederea efectuării unei operații. Carmen Zorin a fost preluată de un elicopter în jurul orei 12.00 și internată în clinica de Neurochirurgie Bagdasar Arseni din Capitală, pentru o intervenție chirurgicală la coloană.