Victima se numește PNL



O regulă ținând nu numai de deontologie, dar și de rating cere ca politicienii convocați la o dezbatere să fie din tabere diferite. Așa se explică de ce la un talk-show sunt invitați, de regulă, să participe reprezentanți ai Puterii și ai Opoziției. Se presupune că Puterea și Opoziția au puncte diametral opuse în imensa majoritate a subiectelor puse în discuție. Prin asta, realizatorul dezbaterii asigură ceea ce CNA recomandă drept echilibrul opiniilor, dar mai ales ratingul. Cu o emisiune la care sunt față-n față politicieni ai Puterii și politicieni ai Opoziției, controversa, dacă nu chiar păruiala, sunt asigurate automat. În ultimul timp însă, când se discută un subiect de politică generală, realizatorii convoacă imediat reprezentanți ai celor două formațiuni de la Putere. Cu trimiși ai PSD și ai PD-L, controversa e inevitabilă. N-a existat talk-show în ultimul timp la care liderii și miniștrii celor două formațiuni din Coaliția de guvernare să nu se certe pe rupte în direct, tratându-se reciproc mai rău decât niște dușmani.
Câteodată, la un astfel de talk-show se rătăcește și câte un politician al Opoziției, de regulă din PNL. Deși prin statut ar trebui să se certe cu liderii PSD și PD-L aflați pe o poziție comună – cea a Puterii –, bietul liberal nici nu deschide gura, atât de mult acaparează emisiunea scandalul dintre cei doi parteneri de guvernare.
Această realitate din studiourile TV e mai mult decât semnificativă pentru realitatea scenei noastre politice.
O scenă dominată zdrobitor de conflictul public dintre PSD și PD-L.
Hărmălaia uriașă produsă de acest conflict, dar mai ales nota de senzațional, face ca vocea PNL să nu se mai audă. Ce ziar sau post de televiziune mai dă vreo atenție declarațiilor lui Crin Antonescu sau Ludovic Orban când are la dispoziție înjurăturile lui Liviu Dragnea la adresa lui Radu Berceanu și replica lui Radu Berceanu – demiterea unor șefi aparținând PSD?
Conflictul PNL – Coaliția PSD-PD-L are puține date de mediatizare. Conflictul dintre PSD și PD-L are toate datele de a seduce presa: e între două partide de la guvernare, e între două formațiuni partenere de coaliție, își găsește expresie în intervenții ale unor vedete ale vieții noastre politice.
În conflictul care se desfășoară aproape zilnic, PSD și-a asumat rolul Opoziției. Puterea – de la guvern până la Președinție – e denunțată de liderii PSD. Iluzia de atac venit din partea Opoziției e cu atât mai mare cu cât denunțătorii sunt liderii PSD din afara guvernului. Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea critică deseori Guvernul Boc în totalitatea sa, deși din Guvern fac parte și miniștri PSD.
Se înțelege, în aceste condiții, că adevăratele partide de Opoziție PNL și UDMR nu-și mai găsesc rostul pe scena noastră politică.
UDMR nu e în pericol de a dispărea.
PNL da, e în acest pericol.
Pentru că PNL-ului i-a luat locul, în disputa publică, PSD.
Nu de puține ori, expunându-și viziunea despre scena politică românească, Traian Băsescu s-a declarat adeptul a doar două formațiuni: PSD și PD-L, care să guverneze prin alternanță. Nu știm dacă printre înțelegerile secrete cu liderii PSD se află și târgul privind dispariția PNL.
Sigur e că PSD contribuie masiv la acest lucru.
Faptul a fost, de altfel, sesizat rapid de Crin Antonescu.
Noi suntem Opoziția! a strigat domnia sa.
Nu l-a auzit însă nimeni.
Toată lumea era ocupată cu scandalul înjurăturilor PSD-iste de la Turnu Măgurele.