Victima Patapievici?

Să vedeți ce i se poate întâmpla dlui Patapievici: aflat la coada de la casa unui supermarket (o curiozitate: poartă papion și atunci când târguiește?) a fost interpelat vehement de „un domn cu aparență de pensionar”. Probabil că agresorul va fi fost pur și simplu o persoană în vârstă, câtă vreme încă nu s-a impus, prin ordonanță de urgență, purtarea ecusonului galben de pensionar. Categorisirea „aparență de pensionar” ascunde un insidios dispreț față de „gândirea de pensionar”, luată ca etalon infamant al neevoluției, atitudinii retrograde, inapetenței față de nou, dacă nu chiar a stupizeniei ridicole. Pensionarii, povară pentru nație și inamici ai progresului în toate, s-ar cuveni, nu-i așa, stârpiți.
Domnul cu pricina fusese, în ziua nașterii poetului, la mormântul de la Belu și i-a reproșat dlui Patapievici „Nu v-am văzut, pe 15 ianuarie, la mormântul lui Eminescu.” În continuare, relatează directorul ICR: „Aveam întâlnire acolo?”, am încercat să glumesc. Vocea domnului cu aparență de pensionar s-a asprit, brusc. Și-a ridicat umerii cu demnitate: „Sunteți așteptat an de an la mormântul lui Eminescu, să vă cereți iertare poetului nostru național.” „Să-mi cer iertare? Pentru ce?” am întrebat, jenat de ochii pe care îi simțeam fixați pe noi. Domnul cu aparență de pensionar (repetarea obsesivă a sintagmei vădește dispreț suveran, motiv pentru care îi doresc dlui Patapievici să prindă, totuși, pensia…) începe să strige, gesticulând cu mâna dreaptă, pe sub ochii casierei, care aștepta să-și primească banii. „Pentru ofensele care i le-ați adus marelui nostru poet, pentru asta să vă cereți iertare! Pentru injuriile care i le-ați adus!” „Care injurii ?!, am exclamat, excedat. Domnul cu aparență de pensionar (! – n.n.) s-a întors vehement spre casieră: „Acest domn Patapievici, care numai domn nu e, și nici român, a îndrăznit să scrie că Eminescu al nostru este un cadavru pe care trebuie să-l dosim în debara de rușinea Europei! Rușine să-ți fie dumitale obrazului!” (…) din spre coadă venea spre mine un freamăt dezaprobator…”
Aceasta-i întâmplarea. Desigur, agresatul va încerca să-i explice „domnului cu aparență de pensionar” că „Eu nu am scris niciodată că Eminescu este cadavrul nostru din debara. Dimpotrivă!” Dacă lucrurile stau așa cum le prezintă dl Patapievici în articolul din „Evenimentul zilei” (4 februarie a.c.), atunci mă tem că o anumită vinovăție față de directorul Institutului Cultural Român planează asupra noastră, a tuturor. N-o spun cu pic de ironie: chiar așa-i. Nu-l cunosc personal pe dl Patapievici, nu mi-e deloc simpatic, ba chiar aș zice că zâmbetul fals, lipit cu pap, ce plutește deasupra papionului în emisiunile tv, este de-a dreptul insuportabil. Aș avea și destule să-i reproșez vizavi de politica ICR, însă una-i una și alta-i alta. Se pare că-i vorba, în cazul citatului cu debaraua, de-o pură mistificare – ceea ce nu scuză alte intervenții, altfel formulate, dar similare ca sens, datorate aceluiași autor. Însă chestia cu debaraua pare a fi o invenție gazetărească, pusă în circulație de revista „Flacăra” în 2003. Citatul exact este următorul și-i total pe dos, ca sens, față de ceea ce i se reproșează prezumtivului detractor: „Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-și facă un nume bine văzut în afară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara.”
Ar mai rămâne de lămurit de ce, pentru a fi bine văzut afară, adică tocmai în aria de activitate și influență a Institutului Cultural Român, este nevoie să-ți înjuri poeții neamului (îmi asum sintagma, în calitate de pensionar nu numai ca aparență). În rest, Patapievici are dreptate: textul său a fost răstălmăcit și interpretat taman pe dos. Dacă ăsta o fi singurul și, prin alte foi și-n alte contexte, n-o fi scris în sensul acuzei venită tot din spre revista „Flacăra”.
Dl Patapievici mai scrie că „A gândi despre Eminescu orice nu poate constitui un delict.” Rezon, Rămâne, dacă și scrii, primejdia înfruntării cozii de la casă; compusă ori nu din pensionari, are același drept de a gândi cum crede de cuviință. Cât privește impresia că s-a acumulat o adevărată ură împotriva străinului Patapievici din pricina xenofobiei românilor, îmi iau îngăduința să-i reamintesc preopinentului că, etimologic, xenofobie nu înseamnă ură față de străini, ci frică (phobos). N-are nici o relevanță bănuială c-ar fi alogen. Eminescu a fost considerat ba armean, ba polonez, turc, albanez, persan, suedez, rus, bulgar, sârb, rutean (Călinescu, p.443). Și nația, totuși, îl iubește. Ceea ce nu s-ar putea spune despre…