VICOVU DE SUS (I). Aflați într-o aparentă împăcare, cei doi fii ai lui Alexandru cel Bun, Ilie Vodă și Ștefan Vodă, își recompensează partizanii, în 23 mai 1436, Ilie întărind zeloșilor săi partizani, frații Stan, Ioachim, Andriaș, Simeon și Iurie Babici, „în țara noastră a Moldovii, un sat, anume Jicovul-de-sus”, sat pe care Ștefan cel Mare îl va cumpăra, cu 200 zloți tătărești, în 15 septembrie 1466, „cu toate hotarele sale vechi, cu câmpurile și poienile, cu muncele, fânețe și izvoare cu pești”, și-l va dărui mănăstirii Putna.
În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ștefan cel Mare mănăstirii Putna, se afla și „a 3-a biserică, la Jicovul de Sus, cu popă”.
Ca și la Vicovu de Jos, stăpânirea călugărească aduce după sine nedreptate, evlavioase jelanii la Divanul Domnesc și prigoană din partea ispravnicilor de Suceava.
În 2 noiembrie 1727, Grigore Ghica Vodă tocmea cu vecinii Putnei din „Vicovile și Frătăuții” să dea goștina la oi cu cisla, adică 450 lei turcești pe an.
În 2 iulie 1742, pentru că se jeluise egumenul Putnei, Nicolae Mavrocordat Vodă poruncea ispravnicilor de Suceava să-i întoarcă pe vecinii Putnei din Vicove și Frătăuți „împrăștiați”, adică fugiți pe moșii boierești, și să le ia un bir anual suplimentar de 2 lei de casă cu un membru al familiei fugit.
În 10 ianuarie 1750, egumenul Dositei Herescu se plângea împotriva vecinilor de pe moșiile mănăstirești ale Putnei, iar Racoviță Vodă poruncea ispravnicilor „să-i înfrâneze și să-i supue, ca să slujască cele ce vor fi de trebuință mănăstirii, pe obiceiu vechiu”.
În 27 martie 1766, după o altă jeluire a egumenului, ispravnicii mutau în vatra satului pe „Pătraș Urmă, Grigoraș Urmă, Grigore fiul lui Urmă, Chirilă Răuțu cu feciorul său, Ivan Rusu, Ștefan Rusu, Schiporenii și Motreștii din Vicovul de Sus, care, având case lângă fânațurile mănăstirii, fac mare pagubă și stricăciune”.
În 18 iunie 1767, egumenul se jeluia Divanului lui Grigore Callimah Vodă împotriva iobagilor mănăstirești din Frătăuți, Gicove și Straja, „care nu s-au obișnuit a trăi la vatra satului, unde este săliște și biserică, ce trăesc împrăștiați pe aceste moșii, aducând cu bucatele lor stricăciune și pagubă mănăstirii”.
Recensământul lui Rumeanțev, din 1772-1773, înregistrează la Vicovul de Sus, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „60 – toată suma caselor”, însemnând 7 scutelnici ai „săhăstriei Putnii”, 2 scutelnici ai „săhăstriei ot Ursoaia”, 4 femei sărace, 4 popi, 1 țigan și 42 birnici.
În 1774, Vicovul de Sus avea 80 familii (3 popi, 78 țărani,în 1775), numărul familiilor ajungând, în 1784, la 154. Nici la Vicovu de Sus nu s-au așezat emigranți transilvăneni, cu excepția plugarului Nichită BORȘAN din Borșa, care s-a stabilit la Vicov în anul 1750.
În 1784, mănăstirea Putna a arendat și Vicovu de Sus unor lipoveni.
În 1787, câteva familii de agricultori germani, din cele optzeci sosite în Bucovina din Renania, din Bavaria și din Baden-Württemberg, s-au stabilit la Vicovu de Sus.
Biserica din Vicovu de Sus a fost ctitorită, în anii 1802-1806, de ieromonahul mănăstirii Putna Calistrat URMĂ, și restaurată în 1886. În 1843, biserica din Vicovu de Sus avea 2.880 enoriași, păstoriți de preotul administrator Vladimir VASILOVICI. În 1876, în Vicovu de Sus erau 4.721 enoriași ortodocși, paroh fiind Dimitrie SERETIAN, iar preot cooperator, Elias CIUNTULIAC (ulterior, în același an, Athanasius CIUPERCOVICI). În 1907, la Vicovu de Sus, paroh era Dionis HACMAN, născut în 1837, preot din 1865, paroh din 1869, preot cooperator fiind Tit POPESCUL, născut în 1868, paroh din 1896, iar cantori, din 1895 și, respectiv, 1898, Teofan BARBIER, născut în 1869, și Samson POPESCUL, născut în 1879.
Din 1852, a funcționat la Vicovu de Sus o școală cu 5 clase, o alta cu 2 clase urmând să fie deschisă, în 1900, cea din Laura fiind înființată în 1888.
În 1890, Vicovu de Sus avea 5.950 locuitori. Învățători erau Ioan Moldovan și Eugenia Alexandrovici, Vasile Turtureanu și Constantin Popovici erau parohi, iar Teofan Barbier și Ioan Nistor erau cantori bisericești.
ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 339
SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 41, 1876 p. 61, 1907 p. 171